
CONCERT. Tradiţionalul spectacol din preajma zilei de Sf. Nicolae al îndrăgitului cantautor Alexandru Andrieş va avea loc, în acest an, luni, pe 8 decembrie, la Teatrul Nottara.
Concertul, care va începe la ora 19.00, este organizat de Fundaţia Culturală „Aurel Mitran“. Evenimentul promovează cel mai nou album al artistului, „Oficial“, gândit ca o replică, după zece ani, a albumului „Verde-n faţă“, primul editat de A&A Records cu semnătura lui Alexandru Andrieş. Biletele, cu preţuri de 50 şi 60 de lei, se găsesc la Teatrul Nottara, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Librăriile Cărtureşti şi pe bilete.ro.