În 1930, din postura de căpitan, Alexandre Villaplane își conducea cu succes prima reprezentativă a Franței la Cupa Mondială din Uruguay, dar disprețul față de țara sa l-a determinat să devină un colaborator de temut al naziștilor în Al Doilea Război Mondial
Născut în septembrie 1905, în Alger - capitala Algeriei franceze, Alexandre Villaplane a fost primul jucător nord-african care a reprezentat naționala Franței la fotbal. La vârsta de 16 ani, Villaplane s-a mutat în sudul Hexagonului, la unchiul și mătușa sa, de unde a făcut pasul în fotbalul mare, mai exact la prima sa echipă, FC Sète.
Un an mai târziu, a fost inclus în lotul de seniori, dar a fost cedat la Vergèze, după ce își amenințase un coechipier cu un pistol. A urmat încorporarea pentru el, într-un regiment din Montpellier, dar, în continuare, uimea prin calitățile sale pe terenul de fotbal.
În 1930 a fost căpitanul reprezentativei sale la Cupa Mondială din Uruguay, unde a sclipit ca fotbalist. Totuși, numele lui Alexandre Villaplane nu se leagă de cariera fotbalistică, ci de viața sa extrasportivă, una terifiantă, la un deceniu distanță după ce și-a încheiat cariera fotbalistică.
Poreclit „SS Mohammed”
A fost închis pentru organizare de curse ilegale de cai, dar și pentru implicarea pe piața neagră. Odată cu începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Alexandre Villaplane a fost înrolat de către naziști, în momentul ocupării nordului Franței, mai exact în Gestapoul francez. S-a alăturat criminalului Henri Lafont și lui Pierre Bonny, un fost ofițer de poliție.
Grupul era format din foarte mulți imigranți, capul răutăților în Paris, care a atras rapid atenția naziștilor. În 1944, Villaplane a fost liderul Brigăzii Nord-Africane, care lupta pentru germani împotriva Rezistenței Franceze. După ce a crescut în ochii naziștilor, fostul căpitan al naționalei Franței a primit din partea acestora chiar și celebra uniformă SS (de locotenent), dar și porecla „SS Mohammed”.
Tot în acel an, Alexandre Villaplane a fost cel care a ordonat executarea a 52 de luptători ai Rezistenței, precum și a altor persoane bănuite că ar fi avut legături cu opozanții naziștilor. În iunie 1944, Villaplane a mai fost implicat în masacrul din Oradour-sur-Glane, unde au fost executate circa 700 de persoane, aproape întreaga populație a satului.
Asista „calm și zâmbitor” la masacre
Potrivit supraviețuitorilor, Villaplane a privit fără milă la acest carnagiu. A doua zi, s-a numărat printre cei care au omorât 11 luptători ai Rezistenței, în satul Mussidan. Odată cu eliberearea Parisului de către Aliați, Villaplane s-a transformat radical, de o bunătate ieșită din comun.
Susținea răspicat că a fost obligat să poarte uniforma SS, începuse să ajute oameni să scape, care, inițial, erau vânați. A venit și vremea capturării sale, și a urmat procesul pentru crimele pe care le făcuse. Judecătorul a spus că Brigada Nord-Africană condusă de Villaplane „a prins, violat, jefuit, ucis și făcut echipă cu germanii pentru atacuri și mai grave, cele mai groaznice execuții”.
Un martor a povestit instanței cum „Villaplane era în mijlocul tuturor acestor lucruri, calm și zâmbitor. Vesel, aproape înviorat”.
Pe 26 decembrie 1944, la vârsta de 39 de ani, Alexandre Villaplane a fost omorât prin împușcare, în fața unui pluton de execuție, fiind găsit vinovat pentru moartea directă a cel puțin zece persoane, și astfel s-a sfârșit viața unuia ce putea fi o legendă a fotbalului francez.