Alexandra Dulgheru, eşec în primul tur la Brisbane

Alexandra Dulgheru, cea mai bine clasată jucătoare română din ierarhia mondială WTA, a pierdut fără drept de apel, scor 3-6, 0-6, în faţa nemţoaicei Andrea Petkovic în prima manşă a turneului de la Brisbane.

Meciul a fost echilibrat doar în prima jumătate a primului set, însă din game-ul şapte, când Alexandra şi-a pierdut pentru prima oară serviciul, pe teren a fost o singură jucătoare, nemţoaica Petkovic.

După ce Monica Niculescu şi Sorana Cârstea nu au început nici ele anul cu dreptul, nici Edina Gallovits nu se simte prea bine. Românca a fost învinsă în primul tur al turneului de la Auckland, scor 7-6(4), 4-6, 0-6, de britanica Anne Keothavong (locul 121 WTA). Tot la Auckland, în primul tur al probei de dublu, perechea Simona Halep (România)/Tamira Paszek (Austria) a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-1, de cuplul Sofia Arvidsson/Marina Erakovic (Suedia/Noua Zeelandă).

Victorie pentru Horia Tecău

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 4, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu la turneul ATP de la Brisbane, dotat cu premii în valoare totală de 372.500 de dolari. Horia Tecău şi Robert Lindstedt au învins cuplul Eric Butorac/Jean-Julien Roger (SUA/Antilele Olandeze), scor 6-7 (2), 7-6 (8), 10-2.

Anul trecut, Tecău a început anul cu un succes, impunându-se în competiţia de la Auckland.