Alexander Nanau: "Am decis, încă din septembrie, să ies din viaţa lui Ion Bârlădeanu"

Diana Evantia Barca in Social la 17 ianuarie 2011, 11:20

"Premiul Emmy nu este un criteriu de recunoaştere profesională în punctajul regizorului sau al casei de producţie la CNC", spune regizorul laureat cu prestigioasa distincţie.

"Eu nu cred că Ion Bârlădeanu nu înţelege că trebuie să trăiscă din propia operă şi că este imposibil ca un film documentar de artă să îi finanţeze viaţa de aici încolo", spune regizorul Alexander Nanau, aflat în conflict cu subiectul documentarului cu care a câştigat, în luna noiembrie, prestigiosul premiu Emmy (la categoria Arts Programming).

La venirea în România, ziarele vorbeau despre performanţa sa de regizor, dar şi despre dezamăgirea lui Ion Bârlădeanu, care şi-ar fi dorit să fie la New York, pe covorul roşu, în loc să audă ştirea la "un radio vechi pe care l-a găsit la ghenă". În plus, Ion Bârlădeanu evoca discret şi partea care i s-ar cuveni din încasările pe care o producţie cu un asemenea succes internaţional trebuie că le-a avut.

Premiul Emmy, însă, nu are corespondent în bani, este doar pentru glorie, explică regizorul, estimând că trofeul va face ca vocea sa să fie mai clară în faţa colaboratorilor internaţionali, dar că avantajele imediate sunt mai greu de cuantificat. Marile reţele de televiziune au avut rezerve să investească într-un film de artă, "nici Hollywoodul, şi nici fraţii Weinstein" n-au sunat şi, în plus, distincţia nu va fi luată în considerare nici la următoarea sesiune a CNC-ului în România.

"Din păcate, în industria cinematografică din România, la CNC, acest premiu nici măcar nu este luat în considerare drept criteriu de recunoaştere profesională în punctajul regizorului sau a casei de producţie", declară Alexander Nanau într-un interviu acordat EVZ.

EVZ: Reacţiile faţă de filmul dvs, "Lumea vazută de Ion B.", au fost bune, aşa cum spuneţi, încă de când aţi ajuns la New York. Ce ecouri a avut între timp performanţa dvs şi ce traseu are filmul în acest moment? Alexander Nanau: În acest moment filmul este în continuare invitat la festivaluri, va circula, probabil, încă un an de acum începând. A fost prezentat deja în mai bine de 35 de festivaluri din toată lumea, de la Hot Docs Toronto, la Telluride Film Festival, la Sarajevo sau IDFA Amsterdam şi va continua anul asta, printre altele, la Doc Point Helsinki, Cinequest FF sau Trieste FF.

În afară de asta, primesc multe mesaje entuziaste de la oameni necunoscuţi din întreaga lume care văd filmul. Din păcate, fiind un documentar despre artă, potenţialii cumpărători de la televiziuni sunt încă foarte rezervaţi şi spun că este un risc mare să achiziţioneze filmul, căci nu sunt siguri că un documentar despre arta din România va găsi public. În schimb, parteneri ai proiectului, cum a fost televiziunea Avro din Olanda, au avut 280 de mii de spectatori la prima emisie în decembrie 2010, un rezultat record pentru un program de artă. Un premiu de asemenea prestigiu asigură, printre altele, vizibilitate. La ce v-a folosit dvs, până acum, aceasta vizibilitate? Cât de mult v-a încurajat această reuşită şi care sunt proiectele la care lucraţi? Nu aţi făcut, încă, lungmetraj. Ar putea fi următoarea provocare? Pentru mine, ca regizor, un premiu votat de 700 de oameni din toată lumea şi de pe toate continentele înseamnă, în primul rând, marea satisfacţie de a fi reuşit să fac un film care să atingă oameni din multe culturi diferite. Profesional, un astfel de premiu este în primul rând o confirmare din partea industriei că eşti în stare să produci calitate. Iar această confirmare ajută ca pe o piaţă supraaglomerată a filmului, eventualii parteneri să te şi asculte când apari cu un proiect.

Nu ştiu dacă pot să spun că m-a încurajat premiul mai mult decât eram deja pornit să îmi fac proiectele pe care le gândisem. Proiectele pe care le filmez şi pe care le pregătesc acum există deja de la mijlocul anului 2010. Este vorba de documentarul de lung metraj cu Strada Film. Ei mi-au propus acest proiect de fim documentar pentru care există fonduri europene şi care este iniţiat de Policy Center for Roma and Minorities. Tema, în mare, a fost ghetoul Ferentari, dar am stabilit un timp de documentare în care eu am vrut să văd ce este acolo şi apoi am propus tema finală a filmului, care mi se pare mie interesant de abordat. M-au fascinat nişte copii care cresc în acea zona şi care, în ciuda faptului că au o viaţă de o cruzime greu de imaginat, au o dorinţă inexplicabilă de a învăţa, şi credinţa că pot scăpa de influenţa acelei vieţi şi a modelelor din jur.

Nu am făcut lung metraj şi asta are de-a face mai mult cu modul meu de lucru decât cu faptul că nu m-a interesat până acum. De obiciei mă interesează teme, sau mă preocupă anumite întrebări, pentru care stabiliesc forma cea mai potrivită, fie teatru, film documentar sau ficţiune.

Acum, de exemplu, pregătesc şi un lung metraj de ficţiune pornind de la un caz real al unui jucător de jocuri de noroc. Şi aici trebuia să mă decid care formă ar fi fost mai puternică pentru film. Un documentar cu personajele reale şi cu un fel de reconstituiri ar fi fost fezabil, dar cred că pot povesti şi mai puternic incidentele şi personajele într-un film de ficţiune.

Laureatul unui premiu atât de important este sunat de distribuitori, primeşte propuneri de colaborare (eventual de la reţele de televiziune), este căutat de nume cu greutate şi i se propun noi proiecte... exista reacţii pe care le aşteptaţi şi care n-au venit? După cum spuneam, singurul avantaj este ca proiectele viitoare vor fi băgate în seama mai uşor în faza lor de dezvoltare. Asta mi s-a confirmat deja şi de la producători, şi de la CNC-uri din Germania, care mi-au cerut să le prezint neapărat următoarele proiecte. Partenerii filmului din Finlanda, Olanda, Suedia au fost foarte fericiţi, dar ei îmi spuseseră deja, înainte de premiu, după ce au vazut filmul, că aşteaptă următoarele mele proiecte. Premiul fiind acordat la New York, oameni îşi imagineaza multe. Că am devenit bogat, că acum curg ofertele etc. Acest premiu este fără bani. Numai faimă şi glorie. Nu a sunat nici Hollywoodul, şi nici fraţii Weinstein. Din păcate, în industria cinematografică din România, la CNC, acest premiu nici măcar nu există ca şi criteriu de recunoaştere profesională în punctajul regizorului sau a casei de producţie. Deci nu îmi va aduce nici un avantaj la următoarea sesiune a CNC-ului în România.

CONTROVERSA

Premiul Emmy nu are o contravaloare în bani, este doar pentru glorie, participanţii la gală sunt aleşi de comitetul american, iar Ion Bârlădeanu trebuie să înţeleagă că va trebui să trăiască din propria operă – spune regizorul EVZ: Cât de mult v-a descurajat faptul că presa a pus în oglindă succesul dvs. la New York cu mizeria în care trăieşte subiectul documentarului cu care aţi avut succes: "Eroul lungmetrajului "Lumea văzută de Ion B.", distins cu Premiul Emmy la New York, trăieşte într-un demisol şi spune că a auzit de succesul filmului la un radio găsit la gunoi". Dl Ion Bârladeanu se plânge că v-aţi supărat aşa de tare pentru aceste declaraţii încât aţi decis să rupeţi relaţiile. Cum au stat lucrurile din punctul dvs. de vedere? Alexander Nanau: Când am aterizat, a doua zi după premiu, la Bucureşti, chiar EVZ avea deja două articole în care domnul Bârlădeanu mă înjura din beciul în care este şi acum cazat, sub galeria H’art. Nu m-a descurajat deloc această abordare a presei, pentru că îmi era foarte clar ce se întâmplă. Jurnaliştii l-au încolţit pe Bârlădeanu, l-au întrebat de ce nu a fost şi el la New York şi, pe fondul psihicului unui Bârlădeanu deja descurajat de sărăcia în care trăieşte, au obţinut scandalul pe care l-au dorit. Eu nu cred că Ion nu înţelege că trebuie să trăiscă din propia operă şi că este imposibil ca un film documentar de artă să îi finanţeze viaţa de aici încolo.

Am obţinut primul premiu Emmy pentru un film românesc cu care am promovat, în ultimul, an valori româneşti. Asta mă interesează pe mine cel mai mult. Cariera filmului ajută şi cariera lui Bârlădeanu. Ce fac jurnaliştii din asta, este treaba lor şi, dacă ei dorm liniştiţi cu asta, e problema lor. După câştigarea premiului Emmy, au apărut materiale la TV, în care Bârlădeanu era filmat în locuinţa pusă la dispoziţie de galeristul său, dar articolul spunea că Ion trăieşte "în ghenă". Şi jurnaliştii, şi Bârlădeanu, şi galeristul său ştiau foarte bine că Ion nu se întorsese la ghenă, ci că locuia în continuare în spaţiul pus la dispoziţie, din 2008, de galerie, la demisolul unui bloc din centru.

Desigur, cu un an înainte, presa scrisese ca Ion trăieste într-o garsonieră cumpărată de galerist, vorbind de fapt despre acelaşi demisol. Ion probabil că speră că va profita într-un fel sau altul din acest joc, dar, din păcate el pierde cel mai mult din asta. Iar la 64 de ani mi se pare că este responsabil pentru ceea ce face.

De asemenea, marele documentarist american Errol Morris a facut un film care se numeşte "The Thin Blue Line", în jurul unei crime comise cu 8 ani în urmă. A început să facă interviuri cu oamenii implicati în caz. La închisoare era un individ care fusese acuzat de această crimă, dar susţinea în continuare că este nevinovat. Unul dintre intervievaţii din libertate îi marturiseşte, la un moment dat, lui Errol Morris, în faţa camerei, că el a comis crima, aşa ca Errol Morris a demarat demersurile de eliberare a celui nevinovat şi a petrecut trei ani cu mama acestuia prin tribunale. Când a reuşit să-l scoată din închisoare, după trei ani, eliberatul l-a dat în judecată pe regizor, cerând o sumă din şase cifre pentru participarea sa în documentar. Evident, a pierdut procesul.

Aici este de spus că aceste documentare au avut şi succes comercial, faţă de filmul nostru, care nu a încasat niciodată şi nici nu va încasa costurile de producţie. Chiar dacă la documentare în mod normal protagoniştii nu sunt plătiţi, HBO România şi cu mine am decis să îl plătim pe Bârlădeanu, pentru a-i da un ajutor în startul unei vieţi noi.

SCENĂ. Artistul Ion Bârlădeanu a fost plătit pentru apariţia în documentarul lui Alexander Nanau, spun realizatorii

INTRIGĂ LA PARIS:

Efectul Angelina Jolie Se spune ca lucrurile au luat o întorsătură neplacută în momentul vernisajului de la Paris, când lumea a dat mai multă atenţie întâlnirii lui Ion Bârlădeanu cu Angelina Jolie decât expoziţiei organizate de galeristul Dan Popescu. Pe de-o parte relaţiile dvs. cu Dan Popescu s-au deteriorat – dumnealui vă acuză că nu l-aţi invitat la întâlnire şi că aţi recurs la o “cascadorie mediatică" de natură să dea o notă mondena unui act artistic. În plus, sunteţi acuzat că i-aţi alimentat lui Ion Bârlădeanu un delir de grandomanie, astfel încât acesta a ajuns să se refere la galeristul său ca la un “jidan prost". Pe de altă parte, artistul, care locuia până atunci într-o garsonieră aparţinând dlui Dan Popescu, a fost mutat într-un apartament închiriat de dvs. Puteţi face lumină în privinţa acestui episod? Vă mai vorbiţi cu Dl Dan Popescu? În primul rând, invitaţia la întâlnire nu am făcut-o eu, ci Angelina Jolie. Ea a vrut să stea de vorbă cu Bârlădeanu. L-am întrebat pe Ion dacă l-ar interesa şi s-a arătat foarte bucuros de această oportunitate. La un moment dat a fost vorba ca poate va trece Brad Pitt pe la galerie. Atunci l-am sunat pe Popescu, care era în oraş, la o cafea, cu Ion, şi i-am spus că poate ar fi bine să ia un taxi şi să vină la galerie. După 10 minute eram afară, la o ţigară cu angajaţii galeriei, când îi vedem pe Popescu alergând cu Bârlădeanu găfâind după el. Este evident că Popescu dorea să îl întâlnească pe Brad Pitt şi înţeleg că s-a supărat că nu a fost şi el prezent la întâlnirea cu Jolie. Dar nu stătea în puterea mea să îl invit. Când am putut, l-am chemat pe Popescu, şi el a şi venit. Din păcate, Brad Pitt nu a mai venit.

În ceea ce priveşte declaraţiile referitoare la "circul mediatic", lucrurile au stat puţin altfel. În timp ce Bârlădeanu şi cu mine eram încă la acea întâlnire cu Jolie, un reporter de la Bucureşti a sunat la HBO să întrebe dacă ar fi adevarat ca Ion se vedea cu Jolie. Deci existase o scurgere în presă şi articolul care a rezultat prezenta niste invenţii drept mărturii de la întâlnire. Se menţiona, spre exemplu, că Jolie s-ar fi arătat interesată să cumpere colaje şi era prezentată concluzia că asta va creşte cererea de Bârlădeanu pe piaţă.

Problema majora a fost că întâlnirea cu Jolie a fost privată şi ea ne-a cerut să rămână privată. Eu nu am avut niciodată intenţia să vorbesc cu presa despre această întâlnire. Alarmaţi de informaţiile false apărute, HBO România şi cu mine ne-am văzut obligaţi să trimitem un comunicat de presă despre aceasta întâlnire pentru a opri alte minciuni care ar fi putut afecta relaţia cu Angelina Jolie. De aici mai departe presa a sărit pe subiect dupa cum ştim.

Ajuns la Bucureşti, Bârlădeanu a fost contactat de televiziuni şi ziare şi a vorbit foarte amplu despre aceasta întâlnire. Deci Ion Bârlădeanu este foarte independent când vrea şi ştie să îşi organizeze singur apariţii media. Când este vorba de a se victimiza, însă, spune ca are numai şapte clase şi că nu înţelege nimic din nimic. Si despre mine Bârladeanu spune la teleziuni ca sunt un "neamţ nenorocit", dar nu consider ca pentru asta este vinovat Popescu sau altcineva decât Ion el însuşi.

ÎNTÂLNIRE. Ion Bârlădeanu şi Angelina Jolie, la Paris

Istoria lui Ion Bârlădeanu pare, înainte de toate, o istorie a schimbărilor de locuinţă. Ion Bârlădeanu spune că în luna august l-aţi dat afară din apartamentul închiriat de dvs şi a fost mutat în subsolul aparţinând dlui Dan Popescu. Cu siguranţă lucrurile sunt mult mai nuanţate între persoanele implicate, însă, din afară, pare un joc făcut cu o persoană neajutorată. De ce aţi decis să-i tăiaţi finanţarea pentru acest apartament? De ce aţi decis de la bunul început să-l finanţaţi? Că l-aş fi dat eu afara din locuinţă sau că i s-a oprit finanţarea este un neadevăr. În martie 2010, Ion Bârlădeanu dispăruse din beciul în care galeristul îl cazase şi l-am găsit la ghena de pe Moşilor. Era foarte beat şi părea să fie la capătul puterilor. Argumentul lui era că nu mai vrea să depindă cu totul de Popescu, la care trebuia să ceară bani de buzunar şi că nu mai vrea să trăiască în şase metri pătraţi, fără apă curentă şi cu gândaci. I-am promis că îl ajut să-şi găsescă o locuinţă decentă, unde să poată stea, caci eram sigur că se va discuta amiabil cu Popescu, mai ales că acum Ion avea şi avocat.

Aşa că, de la sfârşitul lui martie 2010, după ce a stat nişte zile la mine, unde l-am pus din nou pe picioare, Bârlădeanu a stat într-o locuinţă închiriată pe numele propriu, pe care o plătea din banii proprii. Aceşti bani (parte din ei veniţi din contractul de producţie, parte primiţi de la galerie) s-au terminat la un moment dat şi eu m-am angajat să îi plătesc chiria până îşi rezolvă situaţia financiară. Atât asigurăriile mele, cât şi cele ale altor prieteni, că problemele cu chiria sunt rezolvate, că va fi plătită în continuare şi că nu trebuie să îşi facă griji nu au ajutat. Ion, descurajat şi neîncrezător că îşi va recupera vreodată banii din opera sa, a început să bea din nou foarte mult şi a reuşit să distruga locuinţa închiriată. Propietarii, între timp, i-au cerut să părăsească apartamentul. Am încercat să le dau chiria în continuare, dar au refuzat prietenos. La o întâlnire stabilită între Bârlădeanu şi propietari, Bârlădeanu nu era acasă şi, când l-am găsit la telefon, mi-a comunicat că el se va muta înapoi la Popescu, pentru că ştie că el nu va avea niciodată bani să stea cu chirie.

Care este povestea relaţiei dvs cu Ion Bârladeanu? Este el "boschetarul nebun care distruge revistele", este "cel mai important artist contemporan"? Atât ca artist, cât şi ca om, l-am caracterizat pe Ion Bârlădeanu în filmul pe care l-am făcut despre el. După o viaţă plină de aventuri, dezamăgiri, alcool, violenţă şi rupturi familiale aparent ireparabile, el are, cu siguranţă, un caracter complex şi complicat. Şi, când un vecin spune în film că el singur a ales să trăiască la ghenă, pentru mine este un adevăr la fel de valabil ca faptul că este un mare artist.

Cred că sunt legat de Ion Bârlădeanu, ca orice autor care este legat de personajele lui. La documentar, în afară de legătura interioară cu un personaj, te mai leaga şi responsabilitatea faţă de omul care se confruntă, brusc, cu expunerea sa. Eu am făcut tot ce mi-a stat în putere să fiu alături de el în această situaţie, să îi explic orice se întâmplă şi să îl protejez de eventuale neplăceri. După ce nu mai vroia să aibă de-a face cu Popescu, am stat, un timp, aproape zilnic pe lângă el, ajutându-l să ducă o viaţă cât se poate de normală. După un timp, m-a respins. Cred că acest comportament a fost întotdeauna parte din natura lui.

Nu cred că a ajuns un om singur şi părăsit la o ghenă de bloc numai din vina altora. Nu cred că Popescu şi cu mine am fost primii oameni care au încercat să îl ajute şi pe care i-a respins, numai că acum a descoperit că are, dintr-o dată, şi mass media la dispoziţie.

"Regizorul Nanau calcă pe covorul roşu, iar eu culeg chiştoace de pe stradă" Ion Bârlădeanu, noiembrie 2010

"Arta sa produce venituri consistente"

Se spune că operele sale, colajele, se vând cu 2500 de euro. De ce, în aceste condiţii, Ion Bârlădeanu rămâne un caz social, dependent de alţii şi furios că ei întârzie să-i acorde sprijin? El poate fi considerat un caz social în primul rând pentru că aşa au decis cei care comercializează arta lui, fiind complici la promovarea imaginii de caz social. Colajele lui se vând, şi se vând bine. Cel mai important este că Ion Bârlădeanu cunoaşte destule detalii ale comercializării artei sale şi acceptă situaţia în care se află, chiar dacă el se face că nu înţelege nimic. Deci, orice discuţie despre faptul că este un caz social mi se pare depăşită, iar faptul că el se revoltă în ziare şi la televiziuni din cauză că nu trăieşte din veniturile unui film documentar este din nou decizia lui de a se victimiza. Pentru că asta se întâmplă în timp ce el accepta să nu trăiască din arta sa, despre care ştie că produce venituri consistente.

Care au fost termenii contractului pe care dvs l-aţi încheiat cu Ion Bârlădeanu? Faptul că artistul se scuza ca are doar şapte clase şi că nu ştie ce a semnat, cu atât mai mult cu cât face ceva excese şi cu alcoolul, lasă loc multor speculaţii. În acest moment mai aveţi vreo formă de contract cu Ion Bârlădeanu? Ion Bârlădeanu a avut un contract legat de apariţia sa în film. Este singurul contract care ne-a "legat" vreodată. Un contract remunerat care a fost îndeplinit şi dus la bun sfârşit de către ambele părţi. Nu pot divulgadetaliile acestui contract, căci ele sunt supuse confidentialităţii, deşi Ion nu a respectat acest lucru. Am citit şi eu în presă ca Ion a devenit brusc nemulţumit de contractul de producţie, dar până în acest moment el nu a înştiinţat oficial producătorii că ar avea vreo problemă de rezolvat.

Sunteţi în vreun fel parte din contractul care se referă la vânzările colajelor lui Ion Bârlădeanu? Aţi numit doi avocaţi care să-l reprezinte pe artist în conflictul cu Dan Popescu. Cum stau lucrurile exact aici şi ce veţi face acum, în cazul în care relaţiile dvs. cu Ion Bârlădeanu vor rămâne îngheţate? Aşa cum am spus deja, eu nu am avut vreodată alt contract cu Bârlădeanu, în afara celui legat de producţia filmului. Nu am avut nici măcar vreo discutie legată de implicarea mea în vânzarea de colaje, cu atât mai mult un contract. Singura dată când am avut atingere cu asta a fost când o galerie mică din Bucureşti m-a rugat să o pun în legătură cu avocaţii lui Bârlădeanu, căci are eventuali cumpărători. Bârlădeanu nu avea nici un colaj din cele aproape 2000 predate la galeria H’art, dar facuse niste colaje noi şi, având în vedere că resursele lui financiare erau pe terminate, am facut acestei noi galerii cunostinţă cu artistul şi avocaţii lui.

Legat de avocaţi, în ianuarie 2010 Bârlădeanu mi-a cerut ajutorul, arătându-mi ce a semnat cu Dan Popescu. Conţinutul contractelor era dubios din mai multe puncte de vedere. De la Bârlădeanu aflasem că a apelat la mai mulţi oameni care îi oferiseră asistenţă juridică. L-am sunat pe Dan Popescu şi i-am spus de supărarea lui Bârlădeanu. Am propus să se găsească un arbitru pentru această situaţie şi am propus un avocat pe care eu nu îl cunoşteam, dar ştiam că este fratele unui prieten foarte apropiat al lui Popescu. Deci eu am făcut această propunere, iar Popescu şi Bârlădeanu au fost de acord. Mi s-a părut varianta cea mai corectă, pentru a nu apărea suspiciuni din partea nimănui. A existat o prima întâlnire între Popescu şi Bârlădeanu cu acel avocat la care am fost şi eu de faţă şi la care s-a agreat că acele contracte trebuiau schimbate, căci nu ar fi făcut decât să creeze probleme.

Ce s-a întâmplat contractual între Popescu şi Bârlădeanu mai departe nu m-a interesat, căci eu îmi îndeplinisem sarcina de a-i aduce la o masă. Şi m-am retras.

Că relaţiile mele cu Bârlădeanu rămân sau nu îngheţate este tot una din punct de vedere al situaţiei lui. Am fost mediator la un moment dat. Este normal să se schimbe des mediatorul în astfel de conflicte. Este inevitabil ca părţile aflate în conflict să acuze la un moment dat mediatorul de situaţia dintre ele. Se va consuma şi asta, căci şi eu, şi atenţia asupra filmului, dispărem acum din viaţa lui Bârlădeanu (odată cu noi dispare şi mass media, care nu mai are scandal). În tot timpul ăsta, pentru ceva bere şi ţigări, Ion s-a împuşcat de mai multe ori în propiul picior şi a ajuns în situaţii de care s-a plâns, ca cea de acum.

O FOSTĂ ECHIPĂ. Galeristul Dan Popescu, regizorul Alexander Nanau şi artistul Ion Bârlădeanu, în februarie 2010 la galeria Anne de Villepoix din Paris

Într-un interviu exclusiv acordat Evenimentului zilei, în septembrie 2010, Ion Bârlădeanu a vorbit despre vise şi faimă, interese şi rude apărute de niciunde, dar şi despre viaţa lui reală, a unui om cuprins de frenezia colajelor şi de patima alcoolului.