Alex Velea s-a săturat de manevrele lui Măruță. A ieșit la atac. "Andra este un monstru"

După o serie de scandaluri între Alex Velea și Cătălin Măruță, compozitor de muzică pop și manele a ieșit la atac. S-a simțit prea jignit de prezentatorul TV și a decis să reacționeze.

Cântărețul Alex Velea a ieșit la atac împotriva lui Cătălin Măruță, despre care spune că a întrecut de prea multe ori limita și a permis atacuri la adresa sa și a familiei sale, cu precădere la adresa Antoniei, partenera compozitorului de muzică pop. Deși se aflau cândva în relații bune, dată fiind atitudinea prezentatorului TV, Alex Velea s-a răcit față de acesta și nu ia în considerare nici măcar o colaborare cu Andra, pe care o apreciază pentru talentul său.

Ce părere are Alex Velea despre Andra: "Este un monstru"

"Andra este un monstru, un monstru al muzicii, e printre primele trei voci din România. Are talent uriaș, a muncit mult pentru el, este extraordinară. Dar, sincer, nu se pune însă problema unei colaborări între noi, Măruță decide tot. Știu că Mihai (n.r. tatăl Andrei) ar fi vrut, el mă place, îi place ce cânt, ne respectăm, dar nu se poate să colaborez acum cu Andra, este o fantasmagorie", a declarat Alex Velea pentru fanatik.ro.

Totul pentru rating. "M-a jignit prea rău, a jignit-o pe nevastă-mea"

Cântărețul a sugerat că Măruță a întrecut limita, când a chemat în platoul emisiunii sale pe cine a dorit ca să comenteze despre el. Totul pentru rating, acuză Alex Velea. Din această cauză, pentru că a permis multe atacuri și jigniri la adresa sa, inclusiv la adresa Antoniei, compozitorul a decis să pună piciorul în prag.

"Măruță, pentru rating, a făcut tot ce a făcut. A vrut să le arate șefilor lui că mai poate face rating, de aceea a invitat în emisiune oameni care să vorbească despre mine. Și, chiar dacă noi ne știm din 2005, din 2006, ceea ce a făcut este un lucru care nu se face. A atacat-o pe nevastă-mea, iar acest lucru nu se face. Dar eu nu m-am născut la 8 ani, ca Măruță! Am șapte înainte, de acasă.

Nu mi-a plăcut niciodată să generez scandaluri, nu îmi place nici să le amplific. Dar uneori simt nevoia să dau replica, pentru că mă simt prea atacat. E aiurea că se iau de familie, dacă au ceva cu mine, să îmi spună în față. Nu e genul meu să împroșc cu noroi în stânga și în dreapta.

Cu Măruță de asta m-am și certat, că tocmai pe ei îi invita și le punea întrebări despre nevastă-mea. M-a jignit prea rău, și a jignit-o pe nevastă-mea. Dacă foloseam numele nevestei lui, dacă aș fi vorbit eu de Andra cum a vorbit el de Antonia, nu cred că mai punea textul ăla, ca la sfârșit să spună că suntem bărbați și să ne strângem mâna", a declarat Alex Velea.

Măruță a pus la bătaie prietenia pentru popularitate. "Nu vreau să îl mai văd"

Deși, în trecut, Alex Velea a colaborat cu Cătălin Măruță, dar și cu Andra, el nu mai ia în calcul un astfel de scenariu. Cătălin Măruță a riscat prietenii frumoase, de-a lungul timpului, pentru a-și crește rating-ul și se pare că nu a dat prea multă importanță efectelor acțiunilor sale, este de părere Velea.

"Nu vreau să îl jignesc. Am zis că sunt prietenii mei, 100%, apoi am văzut că el poate să renunțe la prietenia asta a noastră foarte ușor când e să mă măscărească. Am mai avut problema asta, în 2012. Și l-am luat, l-am înjurat. A sunat-o și pe mama, același text, că suntem ca o familie, că în familii mai sunt și certuri, a înduioșat-o pe mama, asta după ce mamei îi crescuse tensiunea.

Ne-am împăcat, am fost la concerte, în turnee împreună. Nu faci așa, nu ai cum să mă măscărești tu pe mine cu acei copii pentru care eu am făcut tot. Eu nu m-am certat cu el, dar nu mai vreau să mai vorbesc cu el, să îl mai văd, să mai colaborez", a mai spus Alex Velea.

Cum reacționează Măruță. "În prietenii există faze tensionate"

La toate declarațiile din spațiul public, Cătălin Măruță a replicat printr-un mesaj postat pe Instagram.

"În prietenie, ca-n fotbal, sunt și faze tensionate, uneori din teren vezi situația altfel decât e, iar de pe margine, pentru ceilalți, meciul pare chiar pe viață și pe moarte. La final însă, bărbații își strâng mâna și chiar se apreciază.

Peste ani, o să ne amintim de toate câte s-au întâmplat și s-au spus", a scris Cătălin Măruță.