Alex Bodi dă bani la lăutari, ca să-i cânte durerea. Versurile care îi merg la inimă

Alex Bodi. Sursa foto: Instagram

Omul de afaceri, Alex Bodi pare să nu mai treacă peste despărțirea de Ema Uta. Acesta a postat pe Instagram un clip în care celebrul manelist Costel Bijou îi cântă o melodie special aleasă.

Omul de afaceri nu se ferește să-și arate sentimentele

Alex Bodi pare că încă suferă după Ema Uta, cea de care s-a despărțit după trei ani de relație. Acesta a postat pe contul său de Instagram, un clip în care Costel Bijou îi cântă de jale. Și așa frumos cântă că omul de afaceri a scos 100 de euro din buzunar să vină mai aproape. Versurile melodiei sunt ele cât se poate de elocvente.

Screenshot

”Haide, spune cine ți-a dat inima. Haide, spune cine te iubește”, sunt cele pe care Alex Bodi le-a pus pe rețeaua de socializare. Cel mai probabil gândul musculosului era îndreptat către fosta lui iubită, Ema Uta. Cel puțin așa a dat de înțeles în ultimele săptămâni de când se tot chinuie să se împace cu ea. Doar că eforturile lui par să fie în zadar.

Ema, de neînduplecat

Nu de alta, dar Ema nu vrea să mai audă de el. Mai ales că înainte să-și ceară iertare, acesta i-a adus tot felul de acuzații scandaloase make-up artistului. Printre altele a spus că se droghează și că umblă cu bărbați prin camere de hotel. Și-a cerut scuze ulterior, dar Ema nu pare să fie înduplecată. Mai ales că întregul scandal i-a afectat și viața profesională.

S-au creat pagini de socializare special să o jignească și să spună lucruri urâte despre ea. De asemenea, ea a mai acuzat că s-au scris chiar și materiale în presă neadevărate la adresa ei. Iar pentru toate acestea consideră că musculosul este vinovat. Cei doi au avut o relație de trei ani, dar care a fost presărată cu despărțiri. Pe de altă parte, la începutul acestui an, cei doi se logodiseră.