Sistemul electronic de achiziţii publice a fost folosit de către aleși pentru a cumpăra tot felul de lucruri inutile pentru instituția pe care o conduc: biciclete, cutii de compot, bocanci şi chiar unghiere. Evident, aceștia susțin că aceste achiziții au fost făcute în interes public.
Cea mai clară dovadă de risipă de bani publici este dată de primăria Roești. Instituţia a publicat un anunţ de achiziţie directă a unei unghiere metalice, ”ideală pentru pedichiură”, scrie Jurnalul Național.
Dar exemplele sunt numeroase. O să amintim doar câteva. Primăria comunei mureşene Acăţari a cumpărat 15 perechi de bocanci de vară, cu mărimi cuprinse între 38 şi 46, la preţul de 164 lei perechea. Anunţul a fost postat pe 18 aprilie, pe SEAP, iar o firmă bucureşteană deja a livrat comanda.
Compania de Apă-Canal Ilfov a folosit sistemul electronic de achiziţii publice pentru a cumpăra patru biciclete de oraş, pentru femei. Fiecare a costat 535 de lei.
Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Satu Mare, care a plătit o firmă cu peste 270 de lei, pentru trimiterea unui anunţ de cel mult 2.000 de caractere, către Monitorul Oficial.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA se remarcă şi ea prin achiziţia a 20 de pungi de bomboane, fiecare în valoare de peste peste șapte lei.
Se pare că și cei de la Primăria ISACCEA, din judeţul Tulcea, au poftit la ceva dulce. Așa că, au achiziţionat din fondurile instituţiei zece cutii de compot de ananas, cu 5,05 lei bucata, de la magazinul din localitate.