Trecerea unui asteroid pe lângă o planetă lovită de pandemia cu coronavirus, pare a fi ultima din problemele care interesează. O fotografie recent difuzată, arată un curios aspect al asteroidului 1998 OR2 .
Gigantul asteroid 1998 OR2 se apropie din ce în ce mai mult de planeta noastră. Cu toată dimensiunea sa gigantică (1,5 km diametru), trecerea asteroidului se va petrece la o distanţă care ne asigură siguranţa.
Asteroidul, care călătoreşte cu o viteză de 8,69 km pe secundă, va ajunge pe 29 aprilie la o distanţă minimă de Terra, de 6,28 milioane de kilometri (de 16 ori distanţa dintre Pământ şi Lună).
Din fotografii se pare că el are, ca şi noi, mască
O imagine obţinută graţie unui radiotelescop şi difuzată de observatorul de la Arecibo (Porto Rico), arată un aspect foarte curios al asteroidului, care pare a avea o mască: este vorba de efectul optic cauzat de lumina soarelui pe suprafaţa corpului ceresc.
Curiosul aspect al asteroidului a fost subliniat chiar de către cercetătorii care lucrează la observatorul Arecibo, dar bineînţeles că a fost observat şi de foarte mulţi utilizatori de web, potrivit celor relatate de Leggo.
Sursa foto: Arecibo Radar