ALERTĂ bucureșteni. Au crescut amenzile STB. Acestea pot ajunge până la 500 de lei

De la începutul anului, Societatea de Transport București (STB) a mărit amenzile pentru călătorii care circula fără bilet. Acestea au crescut de la 150 de lei la 500 de lei, potrivit noului regulament al serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București–Ilfov. Noul regulament va intra în vigoare în curând.

Societatea de Transport București (STB) a mărit, începând cu ianuarie 2019, cuantumul amenzilor acordate celor prinși călătorind fraudulos. Cele mai mari amaenzi ajung  până la 500 de lei.  Vor fi sancționați și cei care ocupă un scaun liber cu un bagaj. Mai mult, vor fi sancționați și cei care ocupă un scaun liber cu un bagaj. 

De la schimbarea cuantumului amenzilor s-au aplicat 1230 de sancțiuni după noile „prețuri”. Vor fi amendați și cei care ocupă un scaun cu bagaje fără să plătească o călătorie în plus. Vor mai fi amendați și cei care au abonament și nu validează călătoria la fiecare urcare în autobuz, tramvai sau troleibuz.

Ce trebuie să respecte călătorii

Noua amendă poate fi achitată la jumătate, dacă e plătită în termen de 15 zile, iar cine scoate banii pe loc din buzunar, beneficiază de un „discount” și mai mare: poate plăti doar suprataxa de 50 de lei.

Călătorii care ocupă cu bagaje încă un loc vor primi amendă 100 de lei pentru neplata unui bilet în plus.

„Ocuparea locurilor de pe scaune cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective se sancţionează cu 100 de lei”, se arată în regulament.

Mai mult, transportarea bagajelor sau obiecelor de dimensiuni mari (lăzi, mobilier, bare metalice) va fi sancţionată cu 150 de lei.

Călătorii care vor încălca şi următoarele reguli vor fi amendaţi cu 500 de lei:

– Împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/ transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;

– agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorului autorizat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;

– solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;

– angajarea de discutii cu conducatorul vehiculului de transport în comun în timpul circulatiei;

– impiedicarea organelor de control sa-si exercite atributiile, inclusiv refuzul de legitimare; 

– călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor; 

– Intervenţia neautorizată la aparatele/ instalaţiile vehiculului;

– acţionarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranţa vehiculului sau a călătorilor;

– producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;

– lipirea afişelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum şi în staţii, cu excepţia situaţiilor încare asemenea acţiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorii, cu autorităţile contractante sau cu ADTPBI;

– deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului; – desfăşurarea unei activităţi comerciale neautorizate în interiorul vehiculului şi în staţii;

– fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în interiorul vehiculului;

– tulburarea ordinei şi liniştei celorlalţi călători. – aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori uşa vehiculului”, se arată în noul regulament STB, informează libertatea.ro