Alertă teroristă la sediul MAI

MAI Republica Moldova / sursa foto: FB

Alertă de amenințare teroristă la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din capitala Republicii Moldova, Chișinău.

Alertă de terorism la sediul MAI

Totul a pornit după ce un pachet suspect a fost găsit într-un coș de gunoi din apropierea sediului Ministerului Afacerilor Interne, marți dimineață, în jurul orei 8:30.

Din fericire, în pachetul suspect nu s-au găsit nici substanțe explozive și nici vreun alt fel de obiect periculos.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție unde s-a stabilit că e doar un pachet cu hârtii, alte servicii specializate nu au intervenit”, a declarat ofițerul de presă al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, citată de Unimedia.

Tensiuni la Chișinău în ziua realegerii lui Putin

Incidentul vine la doar două zile după ce un bărbat a aruncat cu cocteiluri Molotov la sediul Ambasadei Federației Ruse din Republica Moldova.

Ambasada Rusiei la Chișinău / Sursa foto: realitatea.md

Bărbatul acuzat în dosarul penal de tentativă de incendiere a reprezentanței diplomatice a Federației Ruse din Chișinău se află acum în arest preventiv după ce, ieri, judecătorii au decis reținerea sa pentru 72 de ore.

Reamintim că, în cea de a treia zi a realegerii lui Vladimir Putin pentru al cincilea mandat, mai precis duminică, 17 martie, în jurul orei 11:30, o persoană necunoscută a aruncat prin gardul Ambasadei Rusiei două cocteiluri Molotov. Flacăra a cuprins zona din fața ușii de intrare în curtea ambasadei Rusiei. Personalul misiunii diplomatice a stins rapid focul și, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Ladă de muniție dispărută de la BPDS „Fulger”

Poliția din Chișinău a mai avut, recent, probleme. La începutul lunii februarie s-a descoperit că o ladă de muniție a dispărut de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) „Fulger” a Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.

BPDS Fulger / sursa foto: FB

Gravul incident de securitate de la BPDS „Fulger” a fost confirmat de președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Lilian Carp.

Anchetatorii erau la fața locului, marți seară, pentru a investiga felul în care a dispărut muniția și cum a fost posibil ca gloanțele să fie înlocuite cu pietre și nisip, a declarat atunci Lilian Carp.