Alertă teroristă în Spania. Un atac sângeros a fost pus la cale de Statul Islamic
- Lucian Ionescu
- 4 decembrie 2019, 22:50
Biroul Central de Investigații Judiciare (BCIJ) din Maroc a dat publicităţii un comunicat prin care a anunţat că patru membrii ai unei periculoase grupări teroriste au fost arestaţi.
Potrivit sursei citate, trei terorişti au au fost reținuți în regiunea Nador din nordul Marocului, iar șeful grupării a fost arestat într-o suburbie a capitalei Spaniei, Madrid
Suspecții, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani au fost arestați pentru că ar fi făcut campanie în favoarea organizației Stat Islamic, dar și pentru că ar fi „planificat operațiuni teroriste, ca răspuns la apelurile repetate ale liderilor Stat Islamic care au vizat mai multe țări din lume”, a adăugat BCIJ.
De asemenea, autorităţile spaniole susţin că liderul organizaţiei făcea reuniuni cu alți islamiști radicalizați în enclava spaniolă Melilla, aflată în nordul Marocului și avea legături cu teroriști care operează în Siria și Mali.
În urma operațiunilor au fost confiscate „echipamente electronice, telefoane mobile, cagule, cărți și manuscrise cu caracter extremist”, potrivit autorităților marocane.
Mult timp scutit de violența islamistă, Marocul a fost anul trecut scena unui atac asupra a două turiste scandinave, decapitate în Munții Atlas. Autorii au fost condamnați la moarte, pedeaspă care nu a mai fost aplicată în Maroc din 1993, potrivit stiridiaspora.ro