Alertă! Sute de tone de leșuri de oi trebuie arse

Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Daniela Şerban, a făcut public faptul că în nava eșuată la Midia se mai află un număr semnificativ de oi moarte, cadavrele animalelor rămas în vapor cântărind peste 635 de tone.

Leșurile vor fi duse la incinerare doar după ce o firmă specializată va reuși operațiunea de ranfluare a navei răsturnate. Au trecut trei săptămâni și cadavrele oilor sunt încă interiorul vasului.

Administraţia Porturilor Maritime, instituţia care are autoritatea de a se ocupa de epava navei din Portul Midia, nu are capacitatea să întoarcă nava pe poziţie şi să o aducă la cheu. Din această cauză a cerut oferte de la firme specializate și dotate cu echipamenele necesare.  Până în momentul de față, cinci firme, dintre care două româneşti şi trei din Turcia, Grecia şi Gibraltar, sunt interesate de operațiune.

Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Daniela Şerban, a somat deja Autoritatea Navală Română că are obligaţia de a ranflua nava eşuată. Serviciul respectiv va fi plătit de ANR, urmând ca apoi să recupereze banii de la proprietarii navei.

Daniela Şerban a declarat pentru Radio România Actualități: ”Nu există pericol ecologic în portul Constanța. Cred că acest pericol ar fi existat dacă într-adevăr temperatura era peste 20 de grade. Pentru noi, important este scoaterea navei în condiții de siguranță din şenal. Nu ne putem permite o greșeală ca această navă să pice în șenal, că atunci se va bloca toată activitatea”.