Stația Spațială Internațională (ISS) a rămas fără oxigen în segmentul rusesc, după ce sistemul de alimentare cu oxigen a fost întrerupt în urma unei defecțiuni.
Roskosmos a precizat că echipajul nu este în pericol
Cu o zi înainte, o capsulă Soyuz la bordul căreia s-au aflat astronauta americană Kathleen Rubins şi cosmonauţii ruşi Serghei Râjikov şi Serghei Kud-Svercikov s-a conectat miercuri, aşa cum era prevăzut, cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la doar trei ore după lansare, stabilind un nou record de viteză.
Cei trei astronauţi s-au alăturat echipajului deja prezent la bordul staţiei, alcătuit din astronautul american Chris Cassidy şi cosmonauţii ruşi Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner, a căror revenire pe Terra este programată pentru data de 22 octombrie.
„Pe 14 octombrie 2020, la ora 23:31 (20:31 GMT), sistemul de alimentare cu oxigen Elektron-VM care se află în modulul Zvezda, pe segmentul rusesc al ISS, s-a oprit”, a declarat serviciul de presă al Roskosmos.
„Cel de-al doilea sistem, pe segmentul american, funcţionează normal, nimic nu ameninţă siguranţa echipajului şi a ISS”, a precizat sursa citată. Echipajul staţiei „va efectua astăzi, 15 octombrie, lucrări de reparaţii în modul”, a adăugat Roskosmos.
O capsulă Soyuz la bordul căreia s-au aflat astronauta americană Kathleen Rubins şi cosmonauţii ruşi Serghei Rîjikov şi Serghei Kud-Svercikov s-a conectat miercuri, aşa cum era prevăzut, cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la doar trei ore după lansare, stabilind un nou record de viteză.
Un nou record a fost stabilit. Timpul total dintre lansare şi andocarea capsulei Soyuz a fost de 3 ore şi 3 minute
Anunţul a fost făcut într-un comunicat de către agenţia spaţială rusă, Roscosmos Roscosmos, la câteva minute după această conectare cu laboratorul spaţial, aflat pe o orbită situată la 408 kilometri deasupra Terrei.
Trei ore şi trei minute, a scris pe Twitter directorul Roscosmos, Dmitri Rogozin, salutând astfel noul record de viteză. Capsula Soyuz s-a conectat la ISS cu patru minute mai devreme decât ora programată.