Pe sediul PSD Neamţ au apărut două desene tip graffiti, cu mesajele "Liberte, egalite, m..e PSD" şi "PSD fură".

Și la Iași, panoul din fața sediului PSD Iași, pe care se află pozele aleșilor locali a fost vandalizat, chipurile politicienilor fiind vopsite cu vopsea de culoare maro. Rreprezentanții formațiunii politice spun că au anunțat Poliția și vor înlocui afișul.

"Vom înlocui afișul cu parlamentarii și membrii conducerii organizației. Din câte știu eu, a fost depusă deja la Poliție o plângere penală pentru distrugere. Nu e prima oară când se întâmplă așa ceva și este regretabil", a declarat, vineri dimineață, Vlad Ciobanu, purtătorul de cuvânt al PSD Iași.

Nu este prima data când panoul din fața sediului PSD Iași este vandalizat, La începutul lunii martie, sub pozele reprezentanților PSD a fost scris „DNA = Rule of Law” și „Hoția legalizată?!”, iar la sfârșitul lunii iunie, sub panou, a fost scris cu vopsea roșie mesajul „Partid de penali”.

La începtul săptămânii, un bărbat a încercat să incendieze sediul PSD din Focșani cu ajutorul unei sticle plină cu benzină, apoi a fugit de la locul faptei, fiind prins de polițiști și reținut. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, bărbatul a aruncat cocktailul molotov în curtea sediului PSD. Se pare că atacatorul era în stare avansată de ebrietate și că nu a putut justifica gestul său.