Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, la Guvern, că a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) să reevaluzeze situaţia şcolilor şi grădiniţelor pentru joi, iar în urma acestei discuţii a fost convenit, în final, ca unităţile să rămână totuşi închise joi.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti anunţase anterior, oficial, că joi vor fi reluate cursurile în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal în Capitală. Aflat la Guvern, ministrul a anunţat însă că a solicitat modificarea acestei decizii.
"Iniţial, în urma discuţiei cu Primăria, la Inspectoratul Municipiului Bucureşti s-a decis ca unităţile de învăţământ să funcţioneze normal joi. Am cerut însă reanalizarea acestei situaţii deoarece, chiar dacă mâine nu va mai ninge, sunt totuşi 240.000 de elevi, de la grădiniţă până la liceu şi am cerut Inspectoratului să lase şcolile închise şi mâine", a spus Pricopie.
Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Griugiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman, Vâlcea, Vrancea.
În judeţele Bacău, Dâmboviţa, Mehedinţi şi Vaslui vor fi închise doar o parte dintre unităţi.
Aceasta este ultima săptămână de şcoală din semestrul I, vacanţa intersemestrială fiind programată de sâmbătă 1 februarie până duminică 9 februarie.
Unităţile de învăţământ din Prahova vor fi închise şi joi. Măsura a fost luată în condiţiile în care în mai multe zone din judeţ circulaţia se desfăşoară în condiţii dificile, iar mii de consumatori au rămas fără energie electrică.
Şcolile din Ialomiţa şi Călăraşi rămân închise şi joi. În judeţul Ialomiţa, autorităţile au închis, miercuri după-amiază, toate drumurile naţionale şi judeţene, în condiţiile în care judeţul se află sub avertizare cod roşu de ninsori miercuri, începând cu ora 15.00. Sudul și sud-estul României se află, pentru a doua oară în decurs de o săptămână, sub avertizări meteo cod galben și portocaliu de viscol, ce vor expira mâine dimineață, la ora 10.00. Meteorologii au emis, în această după-amiază, o nouă avertizare COD ROȘU de viscol, ce vizează județele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Avertizarea intră în vigoare la ora 15.00 și va dura până la ora 22.00. Citeşte mai multe AICI TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- Un scandal imens zguduie piaţa asigurărilor. Nevasta vicepremierului Chiţoiu, acuzată în dosarul patronului Atlassib. Milionarul Ilie Carabulea a fost reţinut
- Profesoara model a ajuns matroană la bordelul "Pisicile Roz"
- Mazilirea lui Chiţoiu, amânată de intrigile din PNL
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- Mari personalități din istorie și animalele lor de companie| FOTOGRAFII DE COLECȚIE
- A fost ÎNGHEŢAT şi ţinut ASCUNS. Omul care a ieşit la lumină după ce a stat într-un FRIGIDER / GALERIE FOTO
- Începe MAREA MIGRAŢIE de Noul An chinezesc. Milioane de oameni în mişcare | GALERIE FOTO