Alexandru Rafila contrazice medicul care spune că este nevoie ca legumele și fructele să fie spălate cu săpun.
Existența virusului COVID-19 pe alimente și ambalaje este posibilă, susține reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta spune însă că sunt șanse foarte mici ca să fie probabilă contaminarea prin contactul cu acestea.
Reacția doctorului Rafila vine după un medic român a sfătuit publicul să spele cu săpun, legumele și fructele.
China a anunțat că a depistat noul coronavirus pe diverse ambalaje de mărfuri sosite din Europa.
„Nu există date care să demonstreze că alimentele participă la transmiterea virusului”
Michael Ryan, directorul pentru situații de urgență al Organizației Mondială a Sănătății, a cerut populației să nu îi fie frică nici în ceea ce privește alimentele, nici ambalajele sau lanțul alimentar. “Alimentația noastră, în acest context privind COVID, este sigură. Nu există date care să demonstreze că alimentele participă la transmiterea virusului”, a spus directorul OMS.
Ce spune doctorul Alexandru Rafila
Doctorul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al OMS, nu exclude existența virusului pe unele suprafețe.
“China caută virusul pe ambalaje. A testat sute de mii și a găsit foarte puține eșantioane pozitive. În 99,9% cazuri nu există. Contaminarea ambalajelor sau a alimentelor cu noul virus este posibilă. Dar puțin probabilă”, spune șeful Societățîi Române de Microbiologie.
“Există 0,01% riscul să te contaminezi prin ambalaj. Iar acest procent nu are relevanță din punctul de vedere al sănătății publice. Este un risc nesemnificativ. Am auzit un medic sfătuind populația să spele fructele și legumele cu apă cu săpun. Este și o exagerare și o măsură nesănătoasă!”, a spus Rafila, potrivit libertatea.ro.