Acropola de la Atena, unul dintre cele mai vizitate situri turistice din lume, a fost închisă timp de câteva ore, joi, din cauza unui val neobișnuit de căldură care a cuprins capitala elenă.
Situl din Atena unde se află templul Minervei - Partenon, a fost închis între orele locale 13.00 şi 17.00 (şi ora României), au anunţat autorităţile locale.
Serviciul meteorologic grec preconiza temperaturi de până la 38°C la Atena, însă temperatura pe dealul Acropolei, care domină oraşul, este mai mare, din cauza altitudinii şi lipsei umbrei, scrie romaniatv.net.
Temperatura resimţită urma să depăşească 44°C, potrivit unei purtătoare de cuvânt a complexului turistic.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Grecia că există și riscul unor incendii de vegetaţie în mai multe regiuni din Republica Elenă. Pe fondul temperaturilor ridicate şi a intensificării vântului a fost emisă o alertă de gradul 4 (pe o scară de la 1 la 5) pentru următoarele regiuni: Peninsula Attica, Viotia, Korinthia, Achaia, Ileia, Messinia, Lakonia, Argolida, Insula Skyros, Insula Lesvos, Insula Chios. În ultimii ani, astfel de incendii de vegetație și-au făcut simțite prezența în mai multe zone ale Republicii Elene.
Grecia a înregistrat un număr-record de 33 de milioane de turişti în 2018 şi aşteaptă tot atâţia şi anul acesta.