La sfârşitul minivacanţei de Anul Nou, încă se circulă greu în anumite zone ale țării, în special pe DN 1 Valea Prahovei. Poliția Rutieră așteaptă și astăzi valori ridicate de traffic.
Cu toate că, până la această oră nu au fost raportate probleme în trafic, vremea le va da bătăi de cap șoferilor. Potrivit autorităților, ninge pe mai multe drumuri din țară. Astfel, în stațiuni se va merge în coloană.
„La această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier. Pe autostrada A1 Sibiu - Deva se circulă în condiţii de iarnă, în special pe tronsonul kilometric pe tronsonul 238 - 292, între localităţile Sibiu şi Cunţa, unde ninge abundent.
Ninge şi între kilometrii 292 şi 412, localitatea Holdea din judeţul Hunedoara, însă fără depuneri pe partea carosabilă. Traficul este redus, se acţionează pentru deszăpezire. Pe autostrada A1 Deva - Nădlac, în zona Kilometrului 467, localitatea Buziaş din judeţul Timiş, carosabilul este parţial acoperit cu zăpadă, se acţionează cu material antiderapant.
Traficul este redus pe zona de intrare în ţară şi koderat către ieşire. Pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti traficul este redus, carosabilul fiind uscat. De asemenea, pe DN 1 Bucureşti - Braşov şi DN 1A Braşov - Polieşti, pe raza judeţelor Prahova şi Braşov valorile de trafic sunt reduse la această oră, carosabilul fiind umed, iar pe DN 7, pe raza judeţului Argeş, carosabilul este umed, valori reduse de trafic.
Pe raza judeţului Vâlcea, carosabilul este uscat, varolir reduse de trafic, iar pe raza judeţului Sibiu, unde ninge la această oră, se acţionează cu material antiderapant, valorile de trafic fiind reduse. În final, recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schmbarea direcţiei de deplasare şi să crească distanţa de siguranţă dintre vehicule.
În plus, conducătorii auto trebuie să verifice, înainte de a porni la drum, ca autovehiculele să aibă în funcţiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate”, a decalarat subinspectorul Alexandru Andronache, de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, potrivit Radio România Actualități.