Alertă pe mare. Navă cu 60 de migranți adusă în portul Constanța

Cel puțin 60 de migranți, printre care și copii, aflați la bordul unei nave turcești, au fost depistați de autoritățile portuare la aproape 20 mile traversd de Constanța, urmând să fie escortați în port de Garda de Coastă.

Nava turcească la bordul căreia se află migranții a fost observată, în cursul dimineții,  prin Sistemul de Supraveghere în Marea Neagră al Gărzii de Coastă. Migranții ar fi din Irak și Afganistan, Prezența ei a fost semnalată și de o navă străină ancorată în rada exterioară portului Constanța.  Au fost alertate autoritățile portuare. Marea era agitată punând în dificultate comunicarea cu ambarcațiunea în care sunt migranții.

Din cauza furtunii, nava a stat la adăpost în apropierea cargoului străin. Garda de Coastă și Agenția Română de Salvare Vieți Omenești pe Mare (ARSVOM) au trimis nave să escorteze ambarcațiunea turcească, urmând ăs ajungă în portul Constanța în jurul orei 8,00.