ALERTĂ pe OTOPENI, în timpul CONTROLULUI. Ce au descoperit POLIȚIȘTII
- Adrian Dumitru
- 7 mai 2018, 12:35
Un cetățean italian a fost prins cu droguri în aeroportul Otopeni, în timp ce voia să iasă din țară cu un act de identitate fals. De asemenea, bărbatul avea asupra sa aproape 73 de grame de cocaină.
După interogatoriul de pe aeroportul Otopeni, persoana în cauză a declarat, potrivit poliţiştilor, că substanţa este cocaină şi că a cumparat-o pentru consum propriu, plătind suma de 2.000 de euro.
„În data de 05.05.2018, ora 21.23, la P.T.F Aeroport International Henri Coandă, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind în direcţia Barcelona-Ibiza, un cetăţean italian, în vârstă de 42 de ani. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, persoana în cauză a prezentat o carte de identitate italiană. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie, iar in urma verificărilor cu aparatura din dotare s-a stabilit ca acesta este fals”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră făcut ulterior un control amănunţit asupra bărbatului şi al bagajelor.
„În urma controlului, s-a descoperit în bagajul de cală, disimulată într-o pungă cu haine, o casetă ce conţinea o substanţă de culoare maro ce prezenta mirosul specific al cafelei, iar în interiorul acesteia a fost descoperită o altă pungă ce conţinea o substanţă de culoare albă, în greutate de 72,93 grame. În cadrul primelor verificări, substanţa a reacţionat pozitiv la testul de cocaină”, se mai arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.