În contextual epidemiei provocate de noul coronavirus, Executivul condus de Ludovic Orban pregătește măsuri pentru criza economică. Aproximativ 1 milion de români ar putea să intre în șomaj tehnic, existând posibilitatea ca o parte din salariile lor să fie susținute de stat.
Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a expus măsurile pregătite pentru angajații care vor rămâne fără loc de munca sau vor fi trimiși în șomaj tehnic.
„Sunt pachete care susțin companiile să își continue activitatea, vom ajuta angajatorii și angajații să treacă peste această perioadă, le-am tot prezentat în ultima vreme și le vom aproba în ședința de guvern.
Sper să nu ajungem la un număr foarte mare de concedieri. Avem pachete care susțin companiile să își continue activitatea: linii de credit, de capital de lucru. Pe cealaltă parte, Ministerul Muncii a lucrat și va veni cu soluții în ceea ce privește șomajul tehnic, vor fi măsuri care să ajute atât angajatorul, cât și angajații să treacă peste această perioadă.
Este foarte important ca acele companii care nu au fost afectate să își plătească la timp impozitele.
Am două mesaje: în primul rând, toți ar trebui să consumăm de la aceste restaurante, chiar dacă nu mergem în locații, putem să folosim facilitățile de livrare, să ajutăm aceste restaurante să nu se închidă. În al doilea rând, am anunțat pentru IMM-uri, instrumente de linii de lucru care vin cu garanție de la stat, ca aceste companii să aibă finanțare o perioadă și să poată menține angajații, să poată să cumpere materie primă și să producă. Asta depinde și de noi, să consumăm în continuare, să nu ne retragem, ca să le putem ține în viață”, a precizat Cîțu.
„Trebuie să menținem sistemul finanțat și lichid. Avem bani pentru salarii și pensii. Știți foarte bine că am fost precauți și am finanțat mare parte dintre acestea. Vă garantez că plățile salariilor, pensiilor și tot ceea ce are de plată guvernul vor fi făcute la timp”, a mai punctat ministrul Finanțelor.