ALERTĂ METEO! România, cuprinsă de NINSOARE. DN 1 A, BLOCAT din cauza ZĂPEZII.

Circulaţia rutieră pe DN1 A Braşov-Cheia-Ploieşti a fost blocată, miercuri seara, din cauza ninsorii abundente şi a două tiruri care nu au mai putut înainta, în zona km 163, pe raza judeţului Braşov, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu.

Potrivit reprezentantului IPJ Braşov, traficul rutier s-a reluat în jurul orei 18,30, pe ambele sensuri, 

''Traficul s-a reluat. Se circulă pe ambele sensuri în condiţii de iarnă. Drumul a fost închis pe ambele sensuri pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil'', a menţionat sursa citată.

Potrivit IPJ Prahova, în zona Cheia, pe DN 1A, s-au format coloane de tiruri care au staţionat pentru că nu au putut avansa din cauza blocajului înregistrat pe această arteră, pe raza judeţului Braşov.

Pe DN1 Braşov-Predeal nu sunt probleme deocamdată din cauza zăpezii, utilajele de deszăpezire fiind în zonă şi acţionând pentru menţinerea carosabilului în condiţii bune, a afirmat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekeş.