Mai multe medicamente vor fi retrase din farmaciile din România, din cauza unei substanțe care ar exista în componența lor și care ar putea favoriza apariția cancerului în organism.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a anunțat că un număr șase medicamente care conțin substanţa activă valsartan, produsă în China vor fi retrase de pe piață, după ce Agenţis Europeană a Medicamentului a descoperit că această substanță determină apariția cancerului.
„Sunt 2 deţinători de autorizaţie de punere pe piaţă, am blocat stocurile şi le-am retras în vederea distrugerii, farmaciile care nu retrag medicamentele riscă amenzi sau chiar retragerea autorizației″, a declarat Alexandru Velicu, preşedintele ANMDM, potrivit Stirile ProTv.
Medicamentele cu substanța activă Valsartan sunt folosite în tratarea unor afecțiuni ale sistemului circulator, printre care hipertensiunea arterială, infarctul miocardic recent şi insuficienţa cardiacă.
Ministrul Sănătăţii a declarat că va trimite controale în farmacii, pentru a se asigura că medicamentele nu vor mai ajunge la pacienţi.