Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat în timpul unei vizite în stațiunea Mamaia că anul acesta vor fi efectuate teste antidrog pe litoral.
Carmen Dan a precizat că angajații MAI ar trebui să fie mult „mai atenți și motivați” în legătură cu această problemă și că ar trebui să acționeze atât din punct de vedere al prevenției, cât și pe segmentul de intervenție.
Ministrul de Interne a mai menționat că traficul și consumul de droguri reprezintă un risc real e litoralul românesc:
Întrebată dacă vor exista teste antidrog, doamna ministru a afirmat că da, „de unică folosință”.
„Discutam mai devreme atât la Prefectură unde am avut o întâlnire cu structurile, cât și în sediul Poliției Mamaia, că este într-adevăr un risc a cărui evaluare începe să îngrijoreze. Motiv pentru care în perioada următoare vom fi mult mai atenți și mult mai motivați să acționăm atât pe latura preventivă pentru că până la urmă asta trebuie să fie reacția pe care trebuie să o aibă angajații ministerului de interne în abordarea proactivă a problematicii, dar și pe segmentul de intervenție. Este o zonă în care într-adevăr traficul și consumul de droguri reprezintă un risc. Și aici mă refer la toată zona afectată litoralului românesc, vom fi foarte atenți. Vreau să înțeleagă cetățenii că suntem determinați să acționăm”, a precizat Carmen Dan, în timpul unei vizite pe litoral.