Alertă la granița cu Ucraina. O patrulă de grăniceri a fost atacată de trei indivizi înarmați
- Cristian Raducanu
- 16 august 2024, 18:38
Satu Mare. Incidente la granița României cu Ucraina. O patrulă de grăniceri ucraineni a fost atacată de trei indivizi înarmați. Alarma s-a dat în jurul orei 13:35 la punctul de trecere a frontierei de la Târna Mare din Satu Mare. Bărbații înarmați au trecut ilegal frontiera pe teritoriul țării noastre.
Incidente la granița cu Ucraina
Incidentul are loc în contextul în care patrulele poliției de frontieră din Ucraina sunt vizate de atacurile ucrainenilor care vor să treacă ilegal frontiera în România. Recent, grănicerii ucraineni au fost atacați și deposedați de arme. După două ore de la incidentul de vineri, 16 august, din Satu Mare, autoritățile române au transmis că unul dintre cei trei ucraineni a fost reținut.
Structurile de poliție ale statului fac verificări în Satu Mare și Maramureș. Întreaga zonă este supravegheată și din aer, iar MAI avertizează cetățenii români să nu se apropie de cei doi ucraineni în cazul în care îi observă, mai ales că aceștia sunt periculoși și înarmați. Polițiștii le recomandă cetățenilor să sune de urgență la numărul unic de urgență 112.
O patrulă de grăniceri a fost atacată de trei ucraineni
„În data de 16 august, ora 13.35, conducerea sectorului SPF Tarna Mare a fost anunțată de către autoritățile din Ucraina despre faptul că pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare, o patrulă de grăniceri ucraineni ar fi fost atacată de mai multe persoane necunoscute, iar 3 dintre acestea au trecut ilegal frontiera în România.
Drept urmare, a fost declanșată o acțiune la nivelul sectorului pentru verificarea zonei de responsabilitate, acțiune la care participa 6 patrule (12 polițiști) ale Poliției de Frontieră. La ora 15.05, unul dintre cei 3 cetățeni din Ucraina a fost reținut”, se arată în comunicatul Poliției.
În Ucraina a fost instituită legea marțială
Pe fondul războiului din Ucraina, Rada de Stat ucraineană (Parlamentul) a instituit la finalul lunii februarie 2022 legea marținală, lege care interzice bărbaților ucraineni cu vârste în 18 și 60 de ani să părăsească țara. Patrulele de grăniceri au dreptul să împuște mortal orice bărbat care încercă să treacă ilegal frontiera.