Prefectura Constanța a convocat, urgent, o ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor la Animale după ce în gospodăria unui localnic din Vadu Oii, la granița cu județul Ialomița, s-a confirmat un focar de pestă porcină, 100 de animale urmând să fie sacrificate. Autoritățile au luat măsuri de biosecuritate în alte patru focare din centrul și sudul județului Constanța.
Potrivit subprefectului de Constanța Levent Accoium, în ședința Comitetului Local de Comabtere a Bolilor la Animale, convocată de urgență, s-a decis ca începând de mâine, să fie ucise toate cele 100 de exemplare de suine din gospodăria unui localnic, situată între Vadu Oii și podul de la Giurgeni. “În cursul zilei de mâine, împreună cu echipele de evaluare, cu echipa de asomare și cu oameni de la primărie, de la toate structurile implicate în această operațiune, se va trece la lichidarea animalelor din acea gospodărie”, a declarat subprefectul Levent Accoium.
Și la Vadu Oii, în sat, s-a confirmat într-o gospodărie proprie și s-a luat decizia de ucidere a animalelor, urmând să se ia mă de protecție, “anume, instituirea de dezinfectoare, filtre de verificare și de control a vehiculelor care intră și ies din localitate, astfel încât să evităm transportul cărnii de porc din localitățile în care s-a confirmat focarul de pestă porcină.”
O suspiciune de pestă porcină a apărut, astăzi, și în sudul județului Constanța, la Dulcești, într-o gospodărie. “S-au trimis analizele către Laboratorul Regional de la Brăila, urmând să primim rezultate. Deocamdată vorbim de o suspiciune. Dar, având în vedere dinamica virusului, ne luăm toate măsurile de precauție și de prevenție”, a spus supbrefectul de Constanța, Levent Accoium.
La această oră în județul Constanța sunt confirmate cinci focare de pestă porcină africană: la Vadu Oii, Gârliciu, în arealul localității Hârșova, Dulcești și la Istria. Alte două focare, de la Cheia și Vadu (de Corbu) au fost deja lichidate, fiind ucise 250 de animale. În componența Comitetlui Local pentru Combaterea Bolilor la Animale Constanța au fost introduși, astăzi, ca membri nepermanenți și reprezentanții fermelor de porci din județ. Fermierii dețin împreună, peste 160.000 de capete de porcine care au fost avertizați că trebuie să ia toate măsurile de biosecuritate.
“Concluzia este că ne luptăm cu un dușman care nu se vede, dinamica acestui virus este foarte agresivă și rapidă. Iar dacă nu vom lua toate măsurile, cu toate că depunem eforturi considerabile și ne asigură sprijinul și autoritățile, structurile din Ministerul de Interne, Apărării, colegii din serviciile publice deconcentrate care sunt membri in CLCB, nu îmi doresc să ajungem în situația colegilor de la Tulcea”, a încheiat subprefectul de Constanța, Levent Accoium.