Măsura este extremă și a fost dispusă ca urmare a numărului imens de gândaci care a invadat zona de restaurante, din mall-ul Vivo, din Cluj Napoca. Printre restaurantele închise sunt cel de la McDonalds, KFC sau altele, care aparțin unor branduri de renume.

Inspectorii OPC au aplicat o amendă de 30.000 de lei, unui restaurant, cu profil chinezesc, unde a fost descoperită o colonie de gândaci. ”S-a dispus oprirea temporară a întregii activități din zona de food court, până la remedierea situației. Trebuie să se ia măsuri de igienizare dar și alte tipuri de măsuri, cum ar fi acoperirea tavanelor, pentru a împiedica migrarea gândacilor”, susține un oficial al OPC Cluj.

Interesant este că în luna mai 2019, când a mai existat un astfel de control, inspectorii OPC nu au găsit niciun fel de probleme.