Președintele turc și-a declarat deschis intenția de a încălca tratatele internaționale de neproliferare nucleară la care Turcia este parte.

Un editorial al eminentului ziarist turc Burak Bekdil pentru Gatestone Institute. Bekdil a fost dat afară de la cel mai mare ziar din Turcia, Hürriyet, unde lucra de 29 de ani, pentru articolele sale critice la adresa dictaturii lui Erdogan.

Președintele islamist Recep Tayyip Erdogan, care de 17 ani conduce Turcia, țară membră a NATO, a transformat pe nesimțite, încet-încet, Establishment-ul laic și pro-occidental lăsat moștenire de Mustafa Kemal Atatürk într-un stat ostil intereselor occidentale. Erdoba dorește acum să facă din Turcia un „rogue state” (literal, „stat derbedeu, care se sustrage tratatelor internaționale) dotat cu arme nucleare.

„Ei spun că noi nu putem să avem rachete cu focoase nucleare, în timp ce alții au. Acest lucru este bineînțeles de neacceptat”, declara Erdogan pe 4 septembrie 2019, uitând că Turcia este semnatară, încă din 1980, a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNN).

Președintele turc nu pare jenat să declare public că are de gând să încalce un tratat internațional semnat de țara sa. Turcia mai este și semnatara Tratatului de Interzicere Totală a Testelor Nucleare, din 1996, care interzice unei țări semnatare să efectueze orice experimente nucleare pe teritoriul său, indiferent de scop.

De mai multe decenii, Turcia, aliat fidel în NATO, a fost considerată ca depozitar de încredere al unei părți din arsenalul nuclear american. Începând cu anii 1960, Statele Unite au depozitat ogive nucleare în cele mai importante patru baze aeriene ale armatei turce (Ankara Mürted, Malatya Erhaç, Eschișehir și Balikesir).

Dacă ar fi primit ordin, piloții turci ar fi atacat ținte de pe teritoriul Pactului de la Varșovia.

Pe fiecare bază aeriană turcă, escadrile specializate în lansarea de arme nucleare (la început aparate de tip F-100, urmate de F-104 și în fine de F-4) erau operaționale la orice oră din zi și din noapte.

Fiecare bază adăpostea și o mică unitate a armatei americane, însărcinată cu mentenanța stocului de focoase nucleare.

În afara acestui dispozitiv, o bază militară americano-turcă, amplasată la Incirlîk, în sudul Turciei, a fost dotată cu focoase nucleare care nu pot fi exploatate decât de armata americană.

„În timpul Războiului Rece, Turcia a jucat un rol cheie în dispozitivul de descurajare al NATO”, declara pe 9 septembrie Iusuf Kahn, editorialist și președinte al grupului de reflecție Sigma Turkey, cu sediul în Ankara.

La sfârșitul Războiului Rece, misiunea de păstrare a armelor nucleare, încredințată Turciei, a luat sfârșit, iar ogivele nucleare (de la cele patru baze aeriene, nu și de la Incirlîk) au părăsit treptat teritoriul Turciei.

Totuși, la Incirlîk, ogivele nucleare sunt și astăzi la dispoziția armatei americane, conform unui tratat special americano-turc. Acest tratat face din Turcia țară gazdă a unei părți a arsenalului american. Acordul semnat de Washington și Ankara prevede ca cele două state să aprobe împreună orice utilizare a armelor nucleare depozitate la Incirlîk.

Erdogan a lăsat să se înțeleagă în mai multe rânduri că nu va ezita să facă din Turcia o putere nucleară. Încă din 2008, președintele turc declara: „țările care se opun armei nucleare iraniene nu ar trebui să dețină nici ele (arme nucleare)”. Erdogan folosea pluralul („țările”), dar în realitate arăta cu degetul țara pe care o detesta cel mai mult: Israelul. Nu Statele Unite.

În 2010, Erdogan declara că Israelul reprezintă „principala amenințare la adresa păcii” din Orientul Mijlociu. În discursul pe care l-a ținut, Erdogan și-a reiterat scepticismul față de voința Iranului de a-și utiliza programul de îmbogățire nucleară la contruirea de arme. Arsenalul nuclear nedeclarat al Israelului i se părea, în schimb, mult mai evident.

Dacă Turcia ar demara, pe față sau în secret, un program de înarmare nucleară – cum pare să dorească Erdogan – nu există nici o îndoială că o asemenea inițiativă ar genera un efect de domino. Rivalii regionali ai Turciei ar intra în alertă, iar Arabia Saudită, Egiptul, Siria și Grecia ar putea reacționa reacționând în mod similar.

Lui Erdogan nu ar trebui să i se permită să dețină arme nucleare.