Medicul Maria Livia Ognean, specialist neonatolog, a anunțat ca varianta Omicron este foarte contagioasă, iar riscul de transmitere de la mamă la copil e mult mai mare fată de valurile anterioare.
Varianta Omicron a COVID-19 este mult mai contagioasă, iar riscul de transmitere de la mamă la copil este crescut, dovadă că în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu sunt deja doi copii pozitivi, după ce au intrat în contact cu mamele lor, asimptomatice, care acum sunt izolate de micuţi, a declarat pentru Agerpres medicul şef al Secţiei Clinice de Neonatologie de la SCJU, Maria Livia Ognean.
Sfat pentru mamele care alăptează
„Avem doi copii pozitivi la trei testări consecutive, care au stat în salon cu mamele şi la testare au ieşit pozitivi. Sunt copii născuţi la termen. Noi le spunem mamelor să îşi protejeze copiii, să stea cu ei numai la alăptat, să poarte masca de protecţie, însă contactul este destul de apropiat şi Omicronul este foarte contagios.
Mamele acestea sunt asimptomatice, iar copiii sunt izolaţi. Acum este ceva nou pentru pandemie pentru că varianta aceasta este foarte transmisibilă. Anul trecut, din 150 de copii, am avut unul singur care a avut două teste la rând pozitive şi al treilea a fost negativ. Acum riscul de transmitere de la mamă la copil este mult mai mare decât în valurile anterioare”, a transmis medicul şef al Secţiei Clinice de Neonatologie de la SCJU, Maria Livia Ognean.
Potrivit neonatologului sibian, este foarte importantă purtarea corectă a măştii de protecţie şi este indicată vaccinarea împotriva COVID-19. În spitalele din judeţul Sibiu sunt internați 203 pacienţi cu COVID-19, a anunțat vineri Prefectura Sibiu.
Numărul de infectări crește în toată lumea
Peste 21 de milioane de cazuri de COVID-19 au fost raportate către OMS în cursul săptămânii trecute, stabilind un nou record mondial de cazuri săptămânale ca urmare a răspândirii Omicron, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19.
„Virusul va continua să evolueze înainte de a se stabiliza într-un tipar”, a declarat Mike Ryan. El a spus că se speră că se va stabili la un nivel scăzut de transmitere, cu posibile epidemii ocazionale. Acesta ar putea deveni mai mult sezonier sau ar putea afecta doar grupurile vulnerabile, a precizat expertul.
OMS a raportat 50.000 de decese noi asociate COVID-19, un număr stabil în raport cu cel înregistrat săptămâna trecută.
Varianta Omicron rămâne dominantă la nivel mondial în raport cu varianta Delta care este „în scădere continuă”, în timp ce variantele Alfa, Beta şi Gamma au o circulaţie „foarte slabă”.
„Ţările care s-au confruntat cu o creştere a numărului de cazuri de Omicron în noiembrie şi decembrie 2021 constată sau încep să constate o scădere a numărului de cazuri în prezent”, precizează raportul OMS, potrivit Agerpres.