Alertă în Antene! Salarii scăzute şi angajaţi suspendaţi. Gâdea a oferit primele reacţii

Epidemia de Coronavirus afectează inclusiv televiziunile din România. Astfel au fost explicate ultimele măsuri luate de mai-marii trustului Intact, care au hotărât că în perioada crizei cauzate de Coronavirus vor fi reduse salariile din companie cu 20%.

Astfel, cei care lucrează în proiectele Antenelor au fost informaţi printr-ub mesaj intern că pentru următoarele 30 de zile vor încasa 80% din venitul normal.

Conform paginademedia.ro, „pe lângă reducerea temporară a salariilor, o parte dintre angajați vor fi suspendați în această perioadă”.

Cine sunt cei vizaţi? „Este vorba, în principal, de cei care lucrau la producții care au fost oprite momentan, din rațiuni de prevenire a răspândirii epidemiei de Coronavirus”, mai arată sursa citată.

Mai jos puteţi citi mesajul în care Mihai Gâdea explică celor vizaţi ce se va întâmpla în perioada următoare:

„Am decis să ne organizăm activitatea astfel ca fiecare angajat să lucreze 128 ore pe lună, în loc de 160, ceea ce presupune plata a 80% din venit pe o perioadă de 30 de zile, astfel încât să traversăm cu bine această perioadă.

Sper ca această situație să se încheie curând, să revenim la planurile inițiale și să construim împreună, așa cum am făcut până acum.

Vă mulțumesc pentru că înțelegeți situația și pentru că alegeți să vă faceți zilnic meseria cu bună credință”, a transmis Gâdea.

La rândul lor, oficialii Antena Group au explicat că „aceste măsuri au un caracter temporar și sunt menite a ne asigura pe termen lung respectarea angajamentelor față de telespectatori, de angajați și de partenerii de business”.