ALERTĂ în Făgăraș! Două persoane au fost atacate de un URS

În cursul acestei dimineți, două persoane au fost atacate de un urs într-un cartier mărginaș din Făgăraș. Una dintre victime este o fetiță de 14 ani.

Se pare că adolescenta a fost atacată prima, iar Un bărbat de 31 de ani a intervenit să o ajute și a fost atacat și el. „Două persoane au fost atacate de un urs.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și o ambulanță. Bărbatul s-a transportat singur la spital cu un autoturism, însă fata a fost trasnportată la spital cu o ambulanță în stare conștientă. Întâmplarea a avut loc lângă un bloc de locuințe din Făgăraș. Încă nu avem informații despre starea fetei”, potrivit Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov.

Incidentul a avut loc într-un cartier de la marginea orașului, între zona industrială și un câmp. Ursul este acum cautat de autorități pentru a fi alungat cât de mai departe de oraș, scrie Digi.24.