Alertă de la IKEA! Acest produs „transmite substanțe chimice”

Unul din produsele puse la vânzare de magazinul IKEA poate transmite substanțe chimice care depășesc limitele admise. Clienții sunt îndemnați să nu mai folosească produsul.

Este vorba, mai exact, despre cana de voiaj Troligtvis, marcată „Made in India”.

„IKEA îndeamnă toți clienții care au cana de voiaj Troligtvis marcată „Made in India” să nu o mai folosească, în condițiile în care rapoartele de testare recente arată că produsul poate transmite substanțe chimice care depășesc limitele prescrise”, este mesajul transmis de companie.

Mai mult, compania solicită clienților care au cumpărat acest produs, să îl returneze în orice magazin IKEA și își vor primi banii înapoi.

Rapoartele recente de testare au arătat că Troligtvis transmite cantități de ftalat de dibutil (DBP) care depășesc limitele prescrise. Compania recheamă produsul, cu toate că riscul asupra sănătății este foarte scăzut.

Pentru rambursare nu este necesară nicio dovadă a achiziției, cum ar fi bonul fiscal, informează Digi 24.