Alertă de călătorie în Bulgaria pentru cetățenii moldoveni. Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse
- Sanda Frunze
- 3 iulie 2025, 19:34
Sursa foto: Facebook/Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-RuseRepublica Moldova. Cetățenii Republicii Moldova care intenționează să călătorească în Bulgaria pe cale terestră sunt avertizați să se aștepte la întârzieri. Din cauza caniculei, autoritățile din România instituie restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse începând cu 4 iulie, între orele 10:00 și 20:00.
Măsura este impusă de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București. Acest lucru se întâmplă în contextul temperaturilor extreme prognozate pentru această perioadă. Potrivit autorităților române, canicula poate afecta structura podului. Restricțiile vizează protejarea infrastructurii rutiere și evitarea blocajelor de trafic.

Sursa foto: digi 24
Sectorul restricționat se întinde între km 63+715 și km 64+884, care include și Podul Prieteniei. În perioada restricțiilor, vehiculele vor fi obligate să staționeze pe DN5, înainte de accesul pe pod. La ambele capete vor fi prezenți piloți de trafic care vor coordona circulația.
Recomandări pentru călători. Panificare și informare
Ministerul de Externe recomandă cetățenilor să își planifice cu atenție traseul. Să urmărească în timp real informațiile oficiale oferite de autoritățile din România și Bulgaria. De asemenea să consulte periodic site-urile MAE și Ambasadei Republicii Moldova la Sofia.
Pentru sprijin consular sau în caz de urgență, cetățenii moldoveni pot contacta Ambasada la numărul de telefon +359 877 819 314 sau pe e-mail la adresa [email protected].
Amintim că un val de aer tropical va pătrunde în România, aducând o creștere semnificativă a temperaturilor în toate regiunile, în special în vest și sud. Începând de joi, pragul de 35 de grade Celsius va fi atins în vest, nord-vest și sud-vest, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile vor continua să crească la început de weekend.

Caniculă. Sursa foto: Pixabay
Vineri, canicula va pune stăpânire pe toate regiunile. Românii vor fi nevoiți să facă față unor zile sufocante. Pe parcursul weekendului, canicula se va intensifica în sud, unde se vor înregistra temperaturi de până la 40 de grade Celsius. În restul țării valorile vor scădea ușor.
Pe 3 iulie, un număr de cincisprezece județe din vestul și sudul României sunt vizate de o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic.
Conform prognozei meteorologice, între orele 12:00 și 21:00, regiunile Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei vor fi afectate de temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă, caracterizate prin caniculă și un nivel crescut de disconfort termic. Maximele vor varia între 33 și 37 de grade Celsius.