O fabrică în care se produc vaccinuri AstraZeneca împotriva Covid-19 a fost evacuată miercuri, în urma unei alerte cu bombă.
Alertă cu bombă la o fabrică AstraZaneca. Poliţia britanică a anunţat că incidentul a fost înregistrat la o unitate de ambalare a vaccinului AstraZeneca. Acolo s-a găsit un colet suspect, care a generat alertarea pirotehniştilor.
Reprezentanţii companiei Wockhardt, parteneră AstraZeneca, au confirmat că este vorba despre un depozit din localitatea Wrexham din Ţara Galilor. Acolo au fost chemate de dimineaţă serviciile de urgenţă. Unitatea anunţase anterior că primise un colet suspect.
„La recomandarea experţilor am evacuat parţial unitatea până la încheierea anchetei”, a declarat o purtătoare de cuvânt a firmei. Tototdată, aceasta a adăugat că „siguranţa angajaţilor noştri şi continuitatea activităţii rămân de maximă importanţă”.
Alertă cu bombă la o fabrică AstraZaneca. Intervenție amplă a forțelor de ordine
La rândul lor, poliţiştii galezi au declarat că incidentul este în curs de desfăşurare: „Drumurile sunt închise şi cerem publicului să evite zona până la noi informări.”
Cu privire la acest subiect, mai mulţi politicieni locali au afirmat că au fost chemaţi experţii în dezamorsarea bombelor.
Serviciile de urgenţă au fost chemate la acelaşi sediu şi joia trecută. Atunci s-a produs o inundaţie, iar lucrătorii au reuşit să evite deteriorarea recipientelor. Ulterior, Wockhardt a confirmat că producţia vaccinului nu a fost afectatată.
Ştire în curs de actualizare.