Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență pe Otopeni. Verdict dat de SRI

Aeroportul Otopeni.Sursa foto: 143180881 © Akakshu | Dreamstime.com

Un avion care a decolat din Turcia și trebuia să ajungă în Germania a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce a fost anunțat că la bordul apartului de zbor ar exista o bombă. Echipele Serviciului Român de Informații și geniștii au intervenit.

Update: Serviciul Român de Informaţii a anunţat luni seara că, din punct de vedere pirotehnic, nu se confirmă ameninţarea cu bombă de la aeronava care plecase din Istanbul cu destinaţia Dusseldorf şi care a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Otopeni."Din punct de vedere pirotehnic, ameninţarea nu se confirmă", a precizat SRI. Un avion Airbus 321 al companiei Pegasus Air lines a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după o amenințare cu bombă la bord. Autoritățile din Turcia au primit informații că la bordul avionului care a decolat din Istanbul și care urma sa ajungă în orașul Dusseldorf, Germania, s-ar afla o bombă. Cursa nu avea escală în România. Pilotul a fost anunțat de amenințare și ulterior  a luat legătura cu cel mai apropiat centru de control, care la acel moment era cel de pe aeroportul Henri Coandă. Ulterior, s-a luat decizia ca avionul să aterizeze de urgență în București. Echipe ale Serviciului Român de Informații (SRI) și geniști au venit la fața locului de urgență. Protocolul pentru astfel de cazuri impune ca toți pasagaerii să fie debarcați din avion, iar bagajele lor să fie controlate. Geniștii vor intra în aparatul de zbor pentru a face o insepcție amănunțită.

Anunțul făcut de SRI privind alerta cu bombă

„Există o amenințare cu privire la o aeronava care a aterizat în siguranță pe aeroportul Otopeni. Echipa pirotehnică a SRI implementează procedurile specifice: pasagerii sunt debarcați, controlați, duși într-o zonă sigură, urmează controlul pirotehnic al tuturor bagajelor, ca ulterior să fie controlată din punct de vedere pirotehnic și aeronava”, au transmis reprezentanții SRI. Turcia s-a confruntat în ultima perioadă cu tot mai multe amenințări teroriste, cele mai multe dintre ele venind in partea organizației PEKA. Așadar, autoritățile de la Ankara iau în serios orice alertă de acest tip. În acest moment, autoritățile turce și cele de la București fac cercetări pentru a afla dacă amenințarea cu bombă este reală sau nu.În plus, și reprezentanții Aeroportului Internațional Otopeni au informat călătorii privind acest incident. „La data de 17.07.2023, turnul de control al Aeroportului Internațional Otopeni a fost informat de către pilotul unei aeronave, care a decolat din Istanbul, cu destinația Dusseldorf, despre faptul că, la aeroportul Istanbul, o persoană a anunțat că la bordul aeronavei se află un dispozitiv exploziv. A fost aprobată aterizarea de urgență pe AIHC Otopeni, pentru verificarea aeronavei”.