Alertă! Cea mai riscantă țară din Uniunea Europeană. Care este indicatorul eșecului
- Cora Muntean
- 25 iulie 2019, 12:11
Europarlamentarul Rareș Bogdan spune că România a devenit, din punct de vedere economic, cea mai riscantă țară din Uniunea Europeană.
„Aveți aici tabelul care dovedește că România se împrumută la cea mai mare rată a dobânzii din Europa. 4.59% România, față de 0.32% Bulgaria, de pildă, dar le aveți pe toate mai jos. A fost și 5.05%. Sunt datele pe care le furnizează Banca Centrală Europeană.
Rata respectivă este cea mai simplă dovadă a încrederii în guvernul unei țări.
În cazul guvernării PSD, reprezintă indicatorul eșecului. La această oră, România este cea mai riscantă țară din Uniunea Europeană. Vă amintiți ce s-a întâmplat în Grecia, da? Dobânda asta arată că economia noastră este „junk”, iar agențiile de rating sunt indulgente”, a atenționat eurodeputatul liberal pe pagina sa de Facebook.