ALERTĂ! Autostrada Sebeș-Turda, Lotul 4, se CRAPĂ înainte să fie INAUGURATĂ - FOTO
- Adrian Dumitru
- 28 martie 2018, 19:09
Infrastructura precară a României a fost subiectul atacat de președintele Klaus Iohannis la Salonul Auto din București, unde președintele țării a privit ultimele modele de mașini.
Președintele țării a avut un mesaj ferm pentru Guvernul României, care continuă să îmbunătățească acest segment. Cuvintele președintelui sunt acoperite și de ultimele imagini obținute de la Autostrada Sebeș-Turda, lotul 4.
Lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda, finalizat în proporţie de 99%, se confruntă cu probleme înainte de a fi deschis. Marți s-a constatat că autostrada a început să se crape pe margini într-o zonă cu alunecare de taluz. Şeful firmei constructoare spune că problemele vor fi remediate, fiind necesare lucrări minore.
În ciuda imaginilor elocvente, cei responsabili au ținut să îi liniștească pe români. “Remedierile necesare în această zonă, lucrări minore, sunt în derulare, spre satisfacerea clientului”, a spus, pentru Econimica.net , Klaus Bleckenwegner, CEO-ul Porr Construct România.