Alegerile prezidențiale din 2009. Parlamentul vrea să afle dacă există un sistem paralel de putere în România
- Carmen Vintil ă
- 19 aprilie 2017, 00:00
Birourile reunite ale Parlamentului vor decide, cel mai probabil joi, înfi ințarea comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, după dezvălurile făcute de Dan Andronic. Prin urmare, Comisia SRI nu va mai face audieri în acest caz
Audierea jurnalistului Dan Andronic la Comisia pentru controlul SRI este inutilă în condiţiile în care s-a anunţat deja constituirea unei comisii de anchetă pentru alegerile din 2009, a anunțat ieri președintele Comisiei, senatorul PSD Adrian Țuțuianu. „Noi ne propuneam să analizăm doar activitatea SRI şi a unor cadre ale SRI legată de alegerile din 2009. În cadrul comisiei comune se vor face toate audierile persoanelor care au legătură cu alegerile din 2009 şi care au fost indicate în materialul publicat de Dan Andronic”, a declarat Țuțuianu. Persoanele care au fost acasă la Oprea, audiate Tot ieri, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut că alegerile prezidenţiale din 2009 merită investigate de o comisie specială. „Ni se confirmă de fapt existenţa unui sistem paralel de putere în România, exercitat de instituţii care nu au legitimitate în acest sens şi cred că acest lucru merită să fie investigat de o comisie parlamentară de anchetă pentru a face lumină în această chestiune şi pentru ca pe viitor să repunem lucrurile în făgaşul normal”, a afirmat Tăriceanu. Întrebat cine ar trebui chemat la audieri, Tăriceanu a spus că persoanele care au participat la întâlnirea care a avut loc acasă la Gabriel Oprea în seara scrutinului, aşa cum susţine Andronic. La rândul său, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară, la România TV, că este foarte binevenită comisia parlamentară de anchetă, dar el este „adeptul” unei anchete a procurorului general, Augustin Lazăr, care să stabilească de ce Codruţa Kovesi, George Maior şi Florian Coldea se aflau în seara scrutinului acasă la Gabriel Oprea, şi nu în instituţiile pe care le conduceau.
Andronic: Mă voi prezenta la Parlament
Jurnalistul Dan Andronic a scris ieri pe Facebook că se va prezenta în faţa Parlamentului, în Comisia SRI sau în faţă vreunei alte comisii, dacă va fi chemat. „Mai ales că voi putea prezenta comisiei date pe care nu le-am dezvăluit in serial, existând posibilitatea ca până atunci să apară şi alte elemente”, a scris el. Andronic a scris lunea trecută că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. El a povestit că în noaptea de după turul al doilea al prezidenţialelor Gabriel Oprea i-a spus să vină la locuinţa sa, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George Maior, Coldea şi Kovesi.