ALEGERIlLE DIN UCRAINA. Observatorii internaţionali critică procesul electoral

ALEGERIlLE DIN UCRAINA. Observatorii internaţionali critică procesul electoral

Formaţiunea condusă de actualul preşedinte, Viktor Ianukovici, a câştigat alegerile legislative organizate ieri, potrivit rezultatelor preliminare parţiale, relatează AFP.

UPDATE: Observatorii internaţionali spun că alegerile din Ucraina au fost marcate de "abuzul de putere şi de importanţa exagerată a banilor" şi reprezintă un pas înapoi pentru democraţia din această ţară, informează BBC. Declaraţia aparţine reprezentanţilor OSCE şi a fost făcută în contextul în care primele rezultate atribuie victoria în alegeri Partidului Regiunilor, condus de preşedintele Viktor Ianukovici. "Având în vedere abuzul de putere şi importanţa excesivă a banilor în cadrul acestor alegeri, progresul democratic pare să se fi inversat în Ucraina", a declarat Walburga Habsburg Douglas, membră a parlamentului suedez şi şef  al misiunii OSCE în această ţară. Membrii Opoziţiei au semnalat şi ei grave nereguli în procesul electoral. Aceste critici sunt în contrast cu analizele făcute de observatorii internaţionali cu ocazia alegerilor prezidenţiale din februarie 2010, când procesul electoral a fost descris ca fiind unul transparent şi obiectiv. La acea dată, Viktor Ianukovici a învins-o pe Iulia Timoşenko, unul dintre cei mai importanţi lideri ai Opoziţiei. Aceasta a fost, ulterior, condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Partidul Patria, formaţiunea Iuliei Timoşenko, a realizat o numărătoare paralelă a voturilor şi a constatat că partidul lui Ianukovici este câştigătorul alegerilor, dar cu un procent mai mic decât susţin reprezentanţii acestuia. Potrivit OSCE, alegerile au fost caracterizate de lipsa unor condiţii echitabile pentru toate partidele politice, cauzată de lipsa de transparenţă în campania electorală, abuzul de resurse administrative, precum şi de lipsa de echilibru a presei. "Anumite aspecte din perioada dinaintea alegerilor reprezintă un pas înapoi faţă de alegerile recente", au adăugat reprezentanţii OSCE, potrivit BBC. Prezenţa la urne - 45%   Partidul Regiunilor va obţine o majoritate simplă în legislativul de la Kiev, au transmis corespondenţii BBC. Potrivit oficialilor ucraineni, alegerile au decurs fără probleme, iar prezenţa la urne a fost de 45%, o valoare obişnuită pentru această ţară. (Andrei Văcaru)

Pe locul doi s-a clasat alianţa de opoziţie apropiată fostului prim-ministru Iulia Timoşenko, aflată în prezent la închisoare.

  • Occidentul, cu ochii pe alegerile din Ucraina

După numărarea buletinelor de vot în 10% din secţiile de votare pentru locurile repartizate proporţional, Partidul Regiunilor a obţinut 40% din voturi, iar alianţa Batkivşcina 19,6% din voturi.

Urmează apoi comuniştii cu 15,8% din voturi, partidul Udar al celebrului boxer Vitali Klitşko cu 11,6% din voturi şi formaţiunea naţionalistă Svoboda /6%/.

Totuşi, rezultatele s-a putea schimba considerabil pe măsură ce se numără voturile. 

Ne puteți urmări și pe Google News