Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Prezență masivă din partea vârstei a treia, tinerii s-au lăsat așteptați la urne

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Prezență masivă din partea vârstei a treia, tinerii s-au lăsat așteptați la urne

Cetățenii Republicii Moldova s-au prezentat disciplinat la secțiile de vot, încă din primele ore de dimineții, ceea ce confirmă interesul crescut al societății pentru rezultatele scrutinului prezidențial.

La orele 14.00, rata de participare era de 33,33%, iar până la orele 18.00 peste 1.300.000 de alegători puseseră ștampila pe buletinul de vot, ceea ce reprezintă peste 44% din cetățenii cu drept de vot.

Statistici îngrijorătoare

Raportul alegătorilor, pe grupe de vârstă, arată date puțin mai îngrijorătoare. Peste 30% din cei prezenți la urne au fost persoane cu vârste între 56-70 de ani, iar 26%, între 41-55 de ani. Tinerii, între 18 și 25 de ani, reprezintă doar puțin peste 9% din votanți, iar cei cu vârsta de 26-40 de ani, 25%.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Igor Dodon a fost la vot cu soția și cel mai mic dintre cei trei copii ai săi FOTO: AGERPRES

Tinerii au fost mai puțin interesați de alegeri, în schimb, persoanele de vârsta a doua și a treia au votat.

Mulți dintre aceștia s-au născut și și-au trăit o importantă perioadă din viață în URSS și formează, majoritatea, electoratul nostalgic după acea perioadă. Numărul mic al tinerilor este explicat atât prin lipsa de interes, cât și prin consecințele migrației continue a populației.

Este un avantaj alarmant al candidaților proruși, careși recrutează electoratul preponderent din rândul nostalgicilor după URSS, în timp ce tinerii sunt tradițional susținătorii vectorului occidental de integrare și dezvoltare a Republicii Moldova.

Candidații, la urne

Principali candidați, precum și cei mai importanți oameni în stat, au fost matinali. La ora 8.00, la secția de votare s-a prezentat liderul și candidatul PL, Mihai Ghimpu. „Am votat pentru idealul înaintaşilor, pentru Ion şi Doina Aldea- Teodorovici, pentru libertatea şi unitatea neamului, pentru munte şi mare“, a declarat el.

La fel de matinal a fost și premierul Pavel Filip, care a dat asigurări că scrutinul se va desfășura corect și democratic. Liderul PAS, Maia Sandu, unul dintre favoriții cursei, după retragerea în favoarea sa a candidatului democrat Marian Lupu, a declarat, la ieșirea de la urne, că este necesară o mobilizare cât mai mare la vot a cetățenilor R. Moldova. Ea a mai adăugat că aceste alegeri sunt extrem de importante și că Republica Moldova are nevoie de un președinte care să-i unească pe toți. La polul opus, Igor Dodon, principalul candidat al forțelor proruse, a explicat că a votat împotriva guvernărilor pro-europene din ultimii șapte ani și împotriva oligarhiei, jumătate din dis cursul său fiind în limba rusă.

Nereguli la vot

Procesul de vot nu a trecut fără incidente, deși acestea n-au pus în pericol desfășurarea corectă a scrutinului. Au existat încercări de a împiedica alegătorii din Orhei să-şi exercite dreptul de vot. Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat că la unele secţii de votare, „cetățenii sunt demotivați să voteze, ceea ce înseamnă împiedicarea exercitării libere a dreptului la vot“. De asemenea, după ce pe rețelele de socializare a apărut un buletin cu ștampila „Votat“ în dreptul lui Igor Dodon, ieri, la o secție din Chișinău a apărut un buletin cu ștampila „Retras“ în dreptul candidatului Mihai Ghimpu.

La unele secţii de votare nu au funcționat telefoanele și internetul și în cel puţin 13 cazuri n-a funcționat Registrul electronic al alegătorilor.

Candidații înscriși pe liste

Nouă candidați au rămas în cursă după retragerea lui Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PDM, centru-stânga): Igor Dodon (Partidul Socialiștilor, stânga, prorus- PSRM), Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate, centru-dreapta, proeuropean - PAS), Iurie Leancă (Partidul Popular European, PPEM), Dumitru Ciubașenko (Partidul Nostru, PN), Silvia Radu (candidat independent), Maia Laguta (independent), Ana Guțu (Partidul Dreapta), Valeriu Ghilețchi (independent) și Mihai Ghimpu (Partidul Liberal, PL). Conform sondajelor de opinie, politicianul prorus Igor Dodon era favorit, înaintea alegerilor, cu 40,5%, iar Maia Sandu ar obține 13%. Dacă niciunul dintre candidații la președinție nu obține 50%+1 din voturi, se organizează al doilea tur de scrutin, în 13 noiembrie.