Preambul – România la 25 de ani de la Revoluție

 

România se află la răscruce.

Alegerile prezidențiale din 2014 au loc la un sfert de secol după căderea comunismului în România. Acest lucru ne obligă nu doar la o analiză asupra celor 25 de ani scurși de la Revoluție, ci și la un demers care înseamnă desprinderea de trecut și reacțiile la el. Tot ceea ce s-a petrecut în această perioadă este deja istorie, o istorie din care avem datoria de a învăța, de a extrage concluziile necesare, dar care nu trebuie să ne restricționeze viitorul. În 2014, avem oportunitatea de a privi înainte și, îmbogățiți de experiența trecutului, de a răspunde la întrebările: “Ce vrem să construim pentru viitor?”, „Cum vrem să arate România următorilor 10 ani?”, „Cum vrem să funcționeze instituția prezidențială?” și, mai ales, „Cum putem răspunde mai bine nevoilor cetățeanului?”.

În decursul celor 25 ani, România și noi, toți românii, am reușit câteva evoluții majore, pe care suntem datori să le recunoaștem. Se poate discuta cu argumente și contraargumente despre performanța diferitelor guvernări, despre modul în care au funcționat sau nu instituțiile statului, despre maniera în care a fost exercitată funcția de președinte, despre evenimente controversate, despre promisiuni respectate și, mai ales, neîmplinite, despre așteptări și dezamăgiri la nivelul societății. Dincolo de toate acestea, însă, România anului 2014 este, în raport cu momentul zero al noii republici (imediat după Revoluția din 1989), o Românie profund transformată. De-a lungul celor 25 de ani, țara noastră a trecut prin dificila perioadă a tranziției și a devenit o democrație recunoscută, care – prin eforturi susținute – are toate șansele de a deveni o democrație consolidată, cu instituții și comportamente democratice evidente. Pluripartidismul, alternanța la putere și libertatea de exprimare sunt doar cele mai elocvente exemple de realități ce reflectă o societate democratică.

În acest context, dreapta politică a jucat un rol fundamental. Valorile liberale – precum libertatea, sub diferitele ei forme, respectul pentru proprietatea privată, pluralismul ș.a. – au devenit bunuri ale fiecărui individ și sunt privite de generațiile mai tinere, care nu au avut experiența dictaturii comuniste, aproape ca un dat. Este meritul celor care, în anii grei ai tranziției, dar și mai târziu, au reprezentat și apărat aceste valori într-o bătălie dificilă și adeseori inegală cu stânga și cu partidul care o reprezintă, cu mentalitățile adânc înrădăcinate după 45 de ani de comunism și cu provocările prezentului.

În al doilea rând, trebuie să recunoaștem faptul că, în această perioadă, România și-a atins două obiective majore care nu țin doar de planul politicii externe și de securitate, ci practic definesc locul României în lume și opțiunile sale fundamentale ca stat. Ne referim aici la apartenența la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană. Deși acestea fac astăzi parte, la rândul lor, dintr-o realitate curentă, integrările în NATO și UE nu au fost nicidecum facile, iar parcursul politic care a condus la înfăptuirea lor a fost marcat de decizii strategice curajoase. Aderarea la NATO și, mai apoi, la UE au fost parte, se poate spune, dintr-un proiect de țară, care a întrunit acordul larg al forțelor politice și pentru împlinirea căruia au acționat toate guvernările care s-au succedat, indiferent de orientarea lor politică. Atingerea acestor două obiective demonstrează faptul că elitele politice românești au fost capabile de consens sau de acord larg atunci când a venit vorba de proiecte naționale. Faptul că, după anul 2007, care marchează aderarea la spațiul comunitar, România nu a mai avut astfel de teme majore care să genereze unanimitate în spațiul politic și în societate reprezintă unul dintre lipsurile semnificative ale ultimilor ani. Închizând capitolul aderării, România nu a finalizat integrarea europeană (accesul nerestricționat în Spațiul Schengen, apartenența la zona euro ș.a.) și nici nu a deschis alt capitol, iar clasa politică nu a reușit să propună cetățenilor un alt proiect care să angreneze și să mobilizeze energii naționale.

În acești 25 de ani, România a câștigat, așadar, la capitolul democrație, reprezentare în plan extern, cu precădere în cadrul organizațiilor europene și euro-atlantice (mai bine definită la nivelul NATO și încă deficitară în plan comunitar), apartenență la lumea democratică, occidentală.

Bilanțul celor 25 de ani arată cu totul altfel însă și este preponderent nemulțumitor atunci când ne raportăm la strategii sectoriale și politici publice cu impact asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor. Este dezamăgitor în raport cu așteptările cetățenilor și cu potențialul real de dezvoltare al țării.

La mai bine de două decenii de la căderea comunismului, deși există mecanisme concurențiale de piață, economia României nu este încă una competitivă. Ea a rămas tributară unor practici și mentalități din trecut, legate în special de prevalența statului în raport cu cetățeanul, cu mediul privat, cu contribuabilul în general. Dincolo de criza economică și de influențele globalizării, economia românească suferă de impredictibilitate, de lipsa unei direcții pe termen lung și a unei viziuni clare. Principiul pașilor mărunți și al măsurilor punctuale, în special motivate electoral, pare să fi fost regula după care s-au decis politicile fiscale și economice în România postcomunistă.

Niciuna dintre marile reforme așteptate, anunțate sau începute nu a fost dusă până la capăt. Toate marile procese la nivel de administrație – descentralizarea, depolitizarea, profesionalizarea funcției publice – au fost derulate în diferite grade, fără ca ele să reprezinte astăzi, în mod autentic, o realitate. În absența unui acord pe direcțiile mari de parcurs, fiecare schimbare de guvern și, mai mult, fiecare schimbare de ministru a însemnat o schimbare de abordare, de legislație și de practici. Mai degrabă putem vorbi de un veritabil „mit al meșterului Manole”, în care noua putere, noul ministru, noul director au schimbat atât oamenii din funcții, cât și obiectivele la fiecare ciclu electoral. Oamenii au obosit de atâta schimbare în van, fără finalitate la nivelul intereselor naționale și al așteptărilor cetățenilor. Românii au nevoie de predictibilitate și de mai puține schimbări politice care, foarte adesea, s-au limitat doar la înlocuirea „oamenilor lor” cu „oamenii noștri”.

Reforma educației, a sănătății, a administrației, a sistemului de pensii au fost mereu obiective afirmate de toate guvernele, dar pașii concreți făcuți au fost fie insuficienți, fie de scurtă durată. Ce s-a construit sub o guvernare s-a distrus sub următoarea, în principal, din considerente politice și electorale. O reformă profundă și coerentă ar fi adus certe beneficii celor cărora i se adresează (cadrelor didactice și elevilor, celor care au nevoie de asistență medicală, funcționarilor publici, pensionarilor etc.) și nu celor care au anunțat-o, aplicat-o și, eventual, care au avut beneficii personale sau politice de pe urma ei.

Încă din primii ani ai tranziției, cheltuirea ineficientă și adesea irațională a banilor publici, precum și corupția au devenit fenomene curente, care s-au extins și au afectat semnificativ performanța guvernărilor și, mai ales, încrederea cetățenilor în instituțiile publice, în capacitatea lor de a opera în interesul public, cu rezultate care să se resimtă asupra nivelului de trai al fiecărui individ.

Din punct de vedere social, există o sumă de probleme care s-au acumulat în timp și de fenomene, tratate adeseori separat, dar care, împreună, dau o imagine de ansamblu asupra problemelor din societate. Scăderea natalității, îmbătrânirea populaţiei, „exodul creierelor”, dar și “fuga locurilor de muncă” în alte ţări mai prietenoase din punct de vedere fiscal, numărul mare de şomeri și de asistați sociali sunt tot atâtea probleme la adresa dezvoltării sustenabile.

Suntem datori să recunoaștem că, adesea, elitele politice din România au tratat efectul și nu cauza acestor probleme.

Suntem datori să recunoaștem că nu a existat determinarea soluționării unor probleme ce afectează grav echilibrul social și dezvoltarea armonioasă a societății.

Suntem datori să recunoaștem faptul că România înregistrează pierderi la toate tipurile de capital care definesc competitivitatea unei națiuni. Astfel, capitalul natural este puternic afectat de poluare, uneori de indiferență, alteori de defrișări masive și necontrolate și, destul de des, de exploatare abuzivă.

 Capitalul uman, la rândul său, se deteriorează vizibil. Accesul limitat la servicii medicale performante, munca prost plătită, emigrarea masivă a forței de muncă bine calificată, accesul ocazional la formare permanentă, salariile care nu reflectă calitatea și performanța și, adesea, nici importanța socială a activității prestate, stresul social ridicat, inexistența egalității de șanse sunt simptome ale deteriorării capitalului uman. Educația suferă de mulți ani, iar tratamentul jignitor la care sunt supuse cadrele didactice, desele psedo-reforme și afectarea sistemului de valori la care tinerii se raportează în prezent constituie cele mai mari provocări ale României contemporane. Viitorul nostru constă în tinerii aflați azi pe băncile școlii.

Situația este similară dacă vorbim despre capitalul social. România arată ca o societate divizată, puternic polarizată, definită de ruperea legăturilor între oameni (potrivit unor sondaje de opinie recente, circa 85% dintre români se declară prudenți în relațiile cu ceilalți), de frica în relația cu ceilalți (66% dintre români cred că ceilalți încearcă să profite de pe urma lor), de izolarea socială în funcție de statut, de multiplicarea neîncrederii (neîncrederea în sine, neîncrederea în ceilalți, neîncrederea în viitor, neîncrederea în instituții etc.).

Treptat, se pare că am devenit o societate anxioasă, temătoare și fragilă, ale cărei valori și repere par să fi fost zdruncinate, iar la acest lucru au contribuit din plin dezbaterile politice sterile și conflictuale. Cu preponderență în anii electorali, campaniile politice negative, presărate cu atacuri la persoană și, adesea, sub standardele minimei decențe au angrenat indirect categorii socio-profesionale, au contribuit la învrăjbirea unor largi categorii sociale, au creat false percepții cu privire la posibilele soluții și, implicit, au dus la polarizarea fără precedent a societății și la scăderea încrederii cetățenilor în politicieni. Prea multe promisiuni neonorate fac astăzi dificilă convingerea cetățenilor români de a participa la vot.

Ca efect secundar, neînțelegerile, nemulțumirile, certurile și atitudinea generală de pesimism ne afectează în tot ceea ce facem. Filosofia lucrului bine făcut, ce a caracterizat sute de ani activitatea socio-economică și politică a românilor, a fost puternic zdruncinată.

Afectarea țesutului social și a valorilor care îl fundamentează fac dificilă asocierea oamenilor, cu încredere, pentru un țel comun, economic sau social. În acest climat de neîncredere, capacitatea de acțiune colectivă – care este motorul dezvoltării economice – a ajuns la un nivel mult prea scăzut.

Acestor riscuri cu care România se confruntă suntem datori să le răspundem în mod responsabil.

Trebuie să readucem în sistemul de valori filosofia lucrului bine făcut, corectitudinea și onestitatea, încrederea în propriile capacități și speranța în viitor.

Ne place când vedem în afara țării lucruri bine făcute, însă ne-am pierdut speranța că ele pot fi replicate și în România. Respectăm cu strictețe legile altor țări, dar le încălcăm pe ale noastre imediat ce ne reîntoarcem în țară, pentru că ne-am obișnuit ca la noi să fie „altfel”. Acest mit al excepționalității – benefic atunci când vorbim de valori istorice, culturale și de patrimoniu, însă extrem de nociv când vorbim de lucruri aparent banale, precum respectarea legii – trebuie înlocuit cu practica lucrului bine și corect făcut.

România nu mai are voie să rateze oportunități de dezvoltare (cum este, de pildă, cea oferită de atragerea fondurilor europene), să urmărească mize mici, de moment, eventual legate de interesele electorale ale partidelor aflate la putere, nu are voie să neglijeze susținerea capitalului intern și a investitorilor autohtoni și nici să continue distrugerea clasei de mijloc, să se transforme într-o economie de mică valoare adăugată, utilă doar ca piață de desfacere și sursă de forță de muncă ieftină, să-și abandoneze valorile și să-și îndepărteze elitele. Sunt  riscuri  majore care justifică urgența unei dezbateri autentice, a unui proiect de societate, deopotrivă de către clasa politică și societatea civilă, dezbatere pe care o voi iniția imediat după preluarea mandatului.

În ansamblul celor 25 de ani, instituția prezidențială a jucat un rol aparte. Caracterul semiprezidențial al republicii, a cărui principală expresie instituțională este alegerea prin vot direct a președintelui, face ca de președinte, atât ca persoană, cât și de instituția prezidențială, să se lege așteptări publice semnificative. Chiar dacă nu decide el însuși asupra guvernării și politicilor specifice, președintele are o influență majoră asupra direcției în care merge România, asupra interacțiunii dintre actorii politici și forțele din societate și asupra climatului general. Modul în care președintele înțelege să-și exercite mandatul, să se poziționeze în raport cu cadrul constituțional, precum și conduita sa politică s-au reflectat și se vor reflecta, fără doar și poate, în modul în care arată societatea.

Din punct de vedere geopolitic, deși are o poziție excelentă și resurse care o îndreptățesc să reclame un rol mult mai important, România nu a reușit să-și depășească statutul de periferie a sistemului european.

Cu o politică internă, strategii economice și politici publice interne elaborate și aplicate în logica lucrului bine făcut, țara noastră trebuie să-și propună, de azi, să fie tot mai puțin o țară balcanică și, de mâine, tot mai mult o țară central-europeană, cuplată la marile decizii. România trebuie să-și ocupe locul meritat în istorie și să-și depășească temporara mediocritate în care a fost adusă de leadershipul politic care nu a reușit să valorifice la maxim toate capabilitățile și oportunitățile.

România trebuie să-și definească clar ambițiile regionale/europene în acord cu resursele și interesele proprii (definite pe termen mediu și lung), precum și în deplină convergență cu angajamentele internaționale/regionale și relațiile sale de cooperare cu principalii aliați și parteneri externi.

 

*

*          *

 

Două momente majore, cu adevărat istorice, vor marca perioada următorilor cinci ani. România împlinește 100 de ani de la desăvârșirea statalității sale prin actul Marii Uniri de la 1918, iar în 2019, România este chemată pentru prima dată să asigure Președinția Consiliului UE. Acestea fac din mandatul viitorului președinte unul cu totul special și, mai ales, încărcat de o dublă responsabilitate.

Prima este legată de obligația de a reuși să pună capăt „războiului româno-român”, de a redescoperi curajul de a fi noi înșine, sensul unității în diversitate și de a reda speranța românilor. Scoaterea competiției politice din sfera conflictului personal, renunțarea la bătăliile fără miză națională și unificarea energiilor politice, economice și sociale pe un drum al progresului comun sunt obiective pe care mă angajez să le urmăresc cu răbdare și perseverență.

A doua responsabilitate privește necesitatea unei Românii competente și competitive. Momentul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene trebuie să ne găsească cu toate temele europene făcute: o țară care știe să beneficieze la maximum de toate drepturile care i se cuvin ca membru deplin al UE (a șaptea țară ca pondere economică și geopolitică); o țară capabilă să își respecte toate angajamentele; o țară care se bate inteligent pentru resursele europene care i se cuvin; o țară care are idei și știe să le promoveze cu succes, despre cum putem să creștem împreună unitatea, forța și competitivitatea Europei în plan global.

 

Misiune, viziune, valori

 

Misiune

           

Protejarea democrației, apărarea statului de drept, promovarea intereselor naționale, modernizarea României, alinierea strategiilor sectoriale și a politicilor publice la imperativul dezvoltării sustenabile, creșterea nivelului de trai, schimbarea paradigmei prin punerea cetățeanului înaintea statului, reforma serviciilor publice pentru a fi mai aproape de cetățean, asigurarea securității naționale, consolidarea parteneriatelor strategice și respectarea angajamentelor internaționale reprezintă misiunea mea, ca Președinte al României.

 

Viziune

           

România trebuie să devină o țară mai sigură, cu o economie durabilă și competitivă și servicii publice adaptate nevoilor cetățeanului.

În plan extern, România trebuie să devină un aliat de nădejde și un partener respectat, cu o identitate bine conturată în UE/NATO și alte organisme de cooperare regională și internațională, cu o strategie de politică externă care să-i calibreze corect ambițiile la capabilități.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT    este țara care pune în echilibru nevoile de libertate, dezvoltare, prosperitate și cele de securitate. Este patria tuturor românilor, indiferent de simpatiile politice. Este statul care pune în centrul preocupărilor sale cetățeanul. Este națiunea care știe să-și (re)afirme identitatea și demnitatea. Este societatea în care sursele concordiei oferă energie pentru progres și în care ierarhia de valori este clar stabilită. Este comunitatea de interese (naționale) sau suma comunităților de interese (locale, etnice, religioase etc.), în diversitatea lor.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România celor care sunt activi și se manifestă civic și politic, dar este și țara majorității tăcute, a celor care tac, dar fac.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT reprezintă viziunea mea despre cum trebuie să evolueze România în următorii 10 ani.

 

Valori

           

Democrație

Libertate

Familie

Pluripartidism

Economie de piață

Liberalism economic

Protejarea proprietății private

Modernizare instituțională

Cadru competițional corect

Competitivitate

Echitate

Competențe profesionale

Atitudine constructivă

Echilibru

Patriotism

Demnitate

Corectitudine

Respect

Seriozitate

Onorarea promisiunilor

Eficiență

Lucrul bine făcut

Echilibru între securitate și libertate

Euroatlantism și europenism

 

 

I. Un proiect pentru viitorii 10 ani – ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT

 

1. Ce înseamnă ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT

 

Misiunea mea, ca Președinte al României, este aceea de a construi, împreună cu toți românii, o țară a lucrurilor bine făcute.

Ca să ajungem la ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, trebuie să ieșim din tipare, să demolăm tabuurile, prejudecățile și barierele care au ținut în loc societatea românească până acum. Am auzit foarte des că „în România nu se poate, că la noi e altfel”. Nu cred în mitul conform căruia România este o excepție. Nu cred nici în mitul conform căruia românii s-au obișnuit cu răul. Am mai auzit și de mentalitatea extrem de păguboasă „lasă că merge și așa”.

Am ferma convingere că filosofia lucrului bine făcut este una care se potrivește mult mai bine românilor. Vine din trecutul nostru plin de realizări temeinice, cu care ne mândrim azi și care au căpătat recunoaștere în plan extern. Sunt convins că doar leadershipul politic a fost răspunzător de nevalorificarea corectă a potențialului imens al românilor în spiritul lucrului bine făcut. Și în România se poate schimba paradigma politică, așa cum s-a întâmplat în alte state prospere și cu democrație consolidată. România nu este altfel decât statele europene, România poate fi o națiune la fel de prosperă și de respectată.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care orice ne propunem ca națiune este posibil, dacă lucrăm împreună, dacă ne urmărim neabătuți obiectivele și dacă acțiunile noastre sunt în acord cu acestea. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România în care strategiile naționale și sectoriale, politicile publice și angajamentele internaționale sunt aplicate. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România în care promisiunile sunt onorate.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă un președinte care veghează la realizarea efectivă a acestei schimbări de paradigmă, preocupat exclusiv de destinul țării sale, nu de jocuri de culise, nu de conflicte cu și între politicieni și partide, nu de interese de grup și nu de calcule electorale.

            În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, prioritară este dezvoltarea economică și socială a tuturor cetățenilor, familiilor și comunităților, iar guvernarea se face nu la televizor, ci în practică, prin strategii sectoriale, politici publice, măsuri și acțiuni concrete, și nu se măsoară în propagandă, ci în rezultate palpabile/vizibile, într-o realitate ce va fi simțită direct de fiecare român. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă proiecte finalizate, reforme încheiate, instituții solide și cu un comportament corect față de cetățean, înseamnă stabilitate și predictibilitate.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă încredere și respect reconstruit între noi, între instituții și cetățeni, între aleși și alegători, ca fundament pentru inițiative, decizii și legi durabile, care să folosească, cu adevărat, generațiilor care vin. Înseamnă o țară care susține și promovează valorile, educația, cultura, performanța, excelența, care apreciază fiecare individ pentru contribuția pe care o are la bunul mers al societății și care răsplătește rezultatele în toate domeniile. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT prețuiește inițiativa aducătoare de progres și poate să asigure tuturor cetățenilor săi un trai pe măsura muncii, talentului și efortului lor.

În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, economia este cu adevărat liberală și competitivă. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care orice cetățean poate deveni investitor, iar toți investitorii, indiferent de mărimea capitalului investit, găsesc reguli simple și clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, aducătoare de venituri la buget. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara care face economie gândindu-se la viitor. Economia românească trebuie să facă pasul către economia inovativă, bazată pe cunoaștere, cercetare și dezvoltare, pe servicii și tehnologie, astfel încât să asigure un consum rațional de resurse, o valoare adăugată mare și, în consecință, o productivitate crescută.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România statului de drept, a separației puterilor și a domniei legii.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este o țară pe deplin occidentală, atât din punctul de vedere al nivelului de trai, al funcționării sistemelor sale publice, cât și al mentalităților și practicilor.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă, de fapt, o nouă etică politică și publică, înțeleasă nu atât în sens moral, ci pornind de la conștientizarea faptului că, în absența unor relații corecte între stat și cetățean, între clasa politică și societate, între decidenții politici și între instituții, nu se poate vorbi despre prosperitate, progres și performanță. A fi în serviciul public presupune tocmai un tip de etică politică și de comportament public, definit nu doar printr-un set de constrângeri impuse de cadrul legislativ, ci mai ales prin (auto)asumarea unor limite nescrise care țin de maturizarea democratică. Integritatea ca principiu nu trebuie suprapusă doar cu forma sa legislativă privitoare la respectarea regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese. Aici vorbim despre un mod de acţiune şi comportament mai larg, întemeiat pe respectarea regulilor şi acordurilor legale, politice şi sociale, pe acţiune în acord cu declaraţiile şi promisiunile făcute şi pe eficienţă.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care obiectivele măsurabile și indicatorii de performanță reprezintă garanția că întreg ansamblul instituțional funcționează eficient și coerent, într-o abordare participativă, constructivă și bidirecțională pentru binele comun.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care relația bani – politică este clarificată odată pentru totdeauna. Susțin un sistem de finanțare a partidelor și campaniilor electorale care să permită mai multă transparență și control public. Resursele publice și private nu vor mai fi deturnate de la obiectivul dezvoltării și nu vor mai alimenta cercul vicios al obținerii și păstrării puterii politice.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara care lasă generațiilor viitoare siguranță, resurse și oportunități pentru dezvoltare, nu datorii multiplicate, nesiguranță si încrâncenare.  ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este o țară bazată pe o societate dezvoltată armonios, nu o sumă de locuitori dominați de incertitudini.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care demnitatea de a fi român nu este un simplu slogan, ci o stare de spirit și un mod autentic de a fi, țara ai cărei cetățeni sunt respectați peste tot unde muncesc și trăiesc.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara unde fiecare își face bine treaba.

 

 

 

2. Un alt mod de exercitare a funcției prezidențiale – lucrul bine făcut, respect, seriozitate, competență și rezultate măsurabile

 

În ultimii 25 de ani, am văzut modele și modalități diferite de exercitare a funcției prezidențiale, cu avantaje și dezavantaje, cu mai multe sau mai puține rezultate, pe care românii le-au evaluat singuri, iar istoria le va consemna la un moment dat. Opțiunea titularului funcției prezidențiale și stilul politic pe care acesta l-a impus, dincolo de prerogativele constituționale, au avut consecințe majore asupra sferei politice și sociale. De aceea, militez pentru depersonalizarea instituțiilor, astfel încât acestea să nu mai fie la cheremul unor persoane numite (vremelnic) să le conducă și pentru așezarea lor pe regulile clare ale managementului, competenței profesionale dovedite, ale trasabilității și memoriei instituționale, ale eficienței măsurabile.

Modelul de președinte pe care îl propun românilor este unul bazat pe seriozitate și respect, pe competențe și rezultate.

În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, președintele trebuie să fie un model de comportament politic și public. Reinventarea respectului în viața publică este esențial. De aici pleacă respectul pentru instituții, dar și respectul față de cetățean, iar mai departe, nu putem cere nimănui în lume să ne respecte, dacă nu ne respectăm între noi și pe noi înșine.

Îmi propun scoaterea instituției prezidențiale din arena conflictelor politice. În viziunea mea, președintele nu trebuie să fie cel care polarizează și antagonizează societatea, ci acela care stă la originea dialogului și acordului larg pe teme de interes general. Nu cred că exercitarea celor mai înalte funcții în stat, inclusiv a celor de președinte și prim-ministru, se face la televizor și nu cred că propaganda ori supramediatizarea pot compensa lipsa de profesionalism, de bună-credință și de rezultate. Îmi doresc mai puțin spectacol și mai multă seriozitate în exercitarea funcției de președinte.

O instituție prezidențială nonconflictuală nu înseamnă nicidecum o instituție slabă sau neimplicată, iar absența spectacolului steril nu înseamnă, la rândul său, lipsa de intervenție a președintelui. Dimpotrivă, cred că președintele trebuie să fie ferm, să intervină atunci când sesizează derapaje politice, atunci când acțiunile decidenților politici nu sunt în acord cu angajamentele luate, cu promisiunile făcute și, mai ales, când nu servesc în mod real interesul public. Și, cel mai important, președintele trebuie să intervină ferm ori de câte ori interesul cetățeanului este încălcat, indiferent de costurile electorale ori politice ale deciziilor sale.

Instituția prezidențială trebuie scoasă din sfera divertismentului cotidian și trebuie să-și recapete prestanța specifică.

Reconectarea Președintelui României cu Constituția țării este un prim pas foarte important. Legea Fundamentală este sediul central al actelor președintelui, dar și al gesturilor sale politice și al comportamentului său civic. Interpretarea corectă de către președinte a Constituției, prin acțiuni practice cotidiene, va reda primei funcții în stat legalitatea, legitimitatea și respectul, toate absolut necesare pentru ca șeful statului să își îndeplinească tripla menire: echilibrat (care observă/veghează/monitorizează și echilibrează), mediator (care intervine) și integrator (care face/integrează/unifică/valorifică/aduce consens).  Atunci când se impune, el trebuie să fie ferm (arbitru).

Președintele României trebuie să recentreze dezbaterea națională, să reconecteze spațiul public la teme legate de prezent, dar orientate către viitor. Președintele trebuie să fie un generator de dezbateri publice legate de modul în care putem asigura, ca națiune, șanse pentru libera dezvoltare a fiecărui cetățean român.

 

Un președinte care pune cetățeanul înaintea statului

 

Președintele trebuie să fie garantul principiului potrivit căruia cetățeanul va sta mereu înaintea statului, iar instituțiile statului servesc și respectă cetățeanul. Este nevoie să răsturnăm paradigma care domină viață publică din România: nu cetățenii trebuie să lucreze în folosul statului, ca să îl întrețină, fiind doar numere într-o contabilitate și birocrație seacă, ci statul trebuie să fie la dispoziția lor.

Aceasta se traduce prin respectul cuvenit acordat fiecărui cetățean.

Cred că fundamentul societății noastre trebuie să fie încrederea în fiecare român și în capacitatea fiecăruia de a progresa nestingherit și cinstit, încrederea în abilitățile și aspirațiile lui. Statul trebuie regândit ca un motor care să fie în spatele acestor eforturi oneste. România poate prospera dacă inițiativa este predată cu adevărat românilor în viața de zi cu zi, dacă aceștia vor simți că pot munci și își pot utiliza resursele în folosul propriu, pentru propriul destin.

Această eliberare a inițiativei private trebuie să se petreacă sub toate formele și în toate privințele:

– în relațiile cu administrația publică;

– în regimul proprietății;

– în raport cu fiscalitatea și concepția bugetului național, în felul în care sunt făcute investițiile publice;

– în înfăptuirea justiției;

– printr-un acces egal și real la fondurile publice și care trebuie eliberate de rețelele parazitare;

– în creșterea accesului la educație la toate nivelurile;

– în construcția unui sistem de sănătate modern;

– printr-o reformă constituțională care să reașeze și să reafirme individul în relație cu autoritățile;

– prin reforme ale instituțiilor care să aducă cetățenii mai aproape de deciziile publice și de finanțarea comunităților.

Statul trebuie să înceteze să mai fie o piedică pentru români și este nevoie să devină eficient, dinamic și suplu, adaptat permanent nevoilor cetățeanului. Statul trebuie să fie mult mai transparent în raport cu proprii cetățeni și să dea socoteală de modul în care lucrează în beneficiul cetățenilor și de modalitatea în care cheltuie banul public. Este rolul Președintelui României să indice permanent această prioritate celor însărcinați cu răspundere în aparatul statului și să o impună în balanța puterilor în stat, în relație cu Guvernul, Legislativul și Justiția. Este nevoie de un mesaj ferm că statul trebuie să se întărească în acest fel, în niciun caz să devină mai vulnerabil sau mai neputincios. Puternic nu înseamnă omniprezent și sufocant, ci agil și precis. Statul trebuie să fie nucleul unui proiect național modern, un proiect prin care toți românii să aibă o șansă autentică în a se împlini prin forțe proprii.

Statul, prin ansamblul instituțiilor sale, trebuie să parcurgă ample procese de schimbare, prin modernizare, debirocratizare, depersonalizare și transparentizare.

Statul și interesele naționale trebuie protejate de modificările dese impuse de ciclurile electorale, care duc la schimbarea funcționarilor publici după alte criterii decât cele legate de competențele profesionale. Se impune profesionalizarea funcționarilor publici și protejarea acestora, prin adoptarea unor proceduri clare și transparente de selecție și promovare, axate pe meritocrație, eficiență și rezultate și nu după loialități de partid sau personale.

Vorbim de o schimbare de paradigmă în funcționarea statului și în definirea regulilor sale de funcționare, prin plasarea în centrul său a ansamblului cetățean – familie – comunitate locală, și nu a propriilor instituții.

Statul trebuie să adopte filosofia lucrului bine făcut în beneficiul cetățeanului.

 

Un președinte echilibrat, mediator și integrator, dar ferm

 

Modelul pe care vi-l propun este al unui președinte care să fie un factor de echilibru, să acționeze ca mediator și integrator, să fie capabil să genereze consens între instituții și în societate, mobilizând energii și capabilități, gestionând riscuri și generând oportunități pentru dezvoltare. Acest lucru nu presupune transformarea Președinției României într-o instituție foarte slabă, dar nici foarte puternică. Președintele nu va nici jucător, nici simplu spectator. El trebuie să se desprindă de zgomotul de fond, de rutină, de interesele mărunte care nu aduc conținut și nu contribuie la viitorul țării, însă trebuie să fie ferm în fața derapajelor de la statul de drept, a exceselor politicienilor și a încălcărilor intereselor naționale.

România trebuie să aibă un preşedinte cu adevărat echilibrat și echidistant în raport cu jocul politic al partidelor. Şeful statului are obligaţia constituţională şi morală de a trata toate forţele politice cu aceeaşi măsură şi conform aceloraşi reguli. Românii nu doresc un președinte care una spune și alta face. Românii vor un președinte care să fie garantul respectării promisiunilor și al onorării angajamentelor. Cred în ideea unui președinte care onorează promisiunea generică a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FĂCUT.

 Un asemenea preşedinte trebuie să ştie când să adopte o poziţie puternică, fermă şi răspicată în numele încrederii şi legitimităţii cu care l-au învestit cetăţenii, dar şi când să nu intervină în jocul politic. Un astfel de președinte își asigură rolul de echilibrator și mediator, păstrând contactul permanent cu cetățenii de la care se informează (direct sau prin intermediul organizațiilor reprezentative, al ONG-urilor ori al instituțiilor chemate să le protejeze drepturile) când interesele lor au fost încălcate.

Prima obligaţie a Preşedintelui României este aceea de a asigura funcţionarea eficientă și integrată a instituţiilor statului. De ani buni, în ciuda procesului de integrare în Uniunea Europeană, instituţiile țării par a fi blocate. Statul funcţionează cu puţină eficienţă şi parcă tot mai costisitor. Schimbarea continuă a conducerilor de tot felul după criterii arbitrare, împărţirea şi reîmpărţirea perpetuă a autorităţii statului între clanuri politice şi clientele, încălcarea continuă a statutului funcţionarului public, presiunile politice, absenţa colaborării şi a dialogului au transformat statul într-un mecanism greoi şi adesea inutil care acţionează nu de puține ori împotriva cetăţeanului/contribuabilului. Preşedintele trebuie să fie cu adevărat garantul unui stat eficient, cu instituţii funcţionale, în care rolul lui nu este acela de a se pricepe la orice, ci de a-i pune la lucru pe cei cu competenţele necesare în fiecare domeniu şi de a respecta responsabilitățile. Este un obiectiv derivat din ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, în care fiecare trebuie să-și facă bine treaba. Este un obiectiv dintre cele mai dificile şi de durată, pentru că presupune reformarea statului ca atare, implicit a partidelor şi a clasei politice. Dar preşedintele nu va trebui să piardă nicio zi din mandatul său fără a acționa pentru atingerea acestui obiectiv, alegându-și cu grijă partenerii cu care să conlucreze activ în acest orizont.           

Mult timp, dialogul politic şi social în România a fost practic întrerupt sau doar mimat. Un preşedinte mediator este neapărat necesar pentru reluarea dialogului real între principalii actori sociali: guvern, opoziţie, sindicate, patronate, asociaţii profesionale, ONG-uri. Acest dialog are nevoie de un mediator, iar preşedintele poate fi un moderator eficient, atunci când respectă cu adevărat interesele diferite care acţionează în societate, diversitatea opiniilor, identitatea specifică a fiecărui actor de pe scena publică, pe care este obligat să le raporteze la interesul național și la interesul cetățeanului.

Deschiderea spre un dialog autentic, comunicarea permanentă şi transparentă şi consultarea – ca mod principal de comportament public şi instrument în sprijinul adoptării deciziilor – trebuie să devină repere în funcţionarea instituţiilor, iar preşedintele trebuie să fie primul care și le asumă şi le aplică.

 

 

 

 

 

Un președinte model de comportament public. Redescoperirea sentimentului de demnitate națională

 

Mai presus decât orice, președintele trebuie să fie el însuși un model de onestitate, de echilibru, de bună-credință, prin tot ceea ce face și spune. Nu poți să ceri unei societăți o anumită ierarhie de valori dacă tu, prin conduita ta, prin oamenii care te înconjoară și pe care îi numești în funcții publice, încurajezi non-valoarea, clientelismul, deturnarea banilor publici, afectarea concurenței și, implicit, descurajarea profesioniștilor, a inițiativei, a proiectelor de viitor.

Președintele României, dincolo de prerogativele sale strict constituționale, are o influență majoră asupra climatului general din societate. Nu putem avea o administrație corectă și eficientă, dacă în fruntea sa este un președinte corupt, necinstit, care se gândește nu la interesul public, ci la cel al baronilor sau al găștilor de partid. Nu putem avea o societate așezată și solidară, dacă cel menit a o conduce generează conflict, ură și scandal.  Nu putem avea o societate bazată pe valori și în care oamenii pregătiți sunt promovați, dacă în fruntea sa este un președinte fals și incompetent sau o marionetă.

Între două posibile extreme, vă propun un președinte integru, echilibrat, mediator, integrator, unificator, constructiv și arbitru care ia decizii ferme atunci când se impune.

Preşedintele României îşi va putea îndeplini rolul de mediator și arbitru numai dacă întregul său comportament public îl recomandă drept o instanţă şi îl instituie drept model. Preşedintele României trebuie să devină modelul necesar de comportament, de atitudine, de limbaj, conform cu criteriile respectului pentru valorile fundamentale, solidarităţii cu toţi cetăţenii propriului său stat și al toleranţei faţă de diversitate. Aşa-zisele reţete de succes promovate astăzi ostentativ în societatea românească, inclusiv în politică, sunt tot mai nocive şi mai puţin legate de statutul unei ţări cu aspiraţii de prosperitate, europenism şi modernitate. Clientelismul, slugărnicia, nepotismul, dubla măsură, lipsa de responsabilitate, lipsa de respect faţă de legi, de tradiţii autentice, de cuvântul dat, dispreţul faţă de şcoală, de cultură, de valori spirituale au fost afişate multă vreme cu cinism şi au contaminat imaginea publică despre viaţă, succes, carieră, familie. Primul om din stat, reprezentantul tuturor românilor, trebuie să pledeze permanent şi să acționeze, prin fiecare gest al său, pentru o cultură a succesului bazată pe educaţie, muncă, talent, onestitate şi valori autentice.

În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, preşedintele ocroteşte, conservă şi, mai ales, cultivă valorile constitutive ale naţiunii române, protejează valorile istoriei naţionale şi încurajează o cultură a libertăţii, a democraţiei şi a statului de drept. De asemenea, şeful statului este persoana care apără şi, mai ales, cultivă memoria naţiunii române, făcând din acest lucru un fenomen de redescoperire a identităţii şi de asigurare a consensului naţional. În jurul acestui proiect – cultivarea memoriei naţionale – Preşedintele României va supune consensului naţiunii unul dintre cele mai importante proiecte ale sale: redescoperirea sentimentului de demnitate naţională.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România oamenilor cu demnitate.

 

Un președinte promotor și garant al statului de drept

 

Tema independenţei justiţiei ne diferenţiază astăzi de stânga politică. În vreme ce stânga doar afirmă acest principiu, parlamentarii săi votând în mod constant şi necondiţionat pentru menţinerea imunităţii celor urmăriţi penal, dreapta se poziţionează în mod clar în sensul susţinerii demersurilor justiţiei. Statul de drept nu este o noţiune abstractă, ci una cât se poate de concretă. Ataşamentul faţă de statul de drept trebuie scos din sfera declaraţiilor politice şi probat prin acţiuni concrete, printr-un anumit tip de comportament în raport cu instituţiile statului.

Din perspectiva raportării de facto la statul de drept, scena politică poate fi descrisă astfel: pe de-o parte, cei care respectă principiile acestuia, cu o atenţie specială asupra independenţei justiţiei, pe de alta, cei care doar mimează respectul pentru justiţie, cu care însă încearcă să interfereze politic, inclusiv prin promovarea de măsuri legislative. De fapt, această polarizare se suprapune peste cea fundamentală dreapta – stânga.

Tema statului de drept, înţelegând prin aceasta apărarea statului de drept, este şi va fi în continuare clar asumată de dreapta. Acesta este instrumentul prin care ne putem opune “baronizării” şi feudalizării României pe care le oferă stânga în acest moment.

 

Principalele obiective ale programului meu, la acest capitol, sunt:

 

Egalitate în fața legii.

Justiția și statul în general trebuie să trateze imparțial și fără nicio diferență pe orice cetățean român sau european. Românii nu trebuie să mai perceapă că, indiferent de cine vine la putere, există oameni deasupra legii care se bucură de toate privilegiile. Este meritul justiției de a fi dovedit că lucrurile pot sta și altfel și consider misiunea mea principală aceea de a ocroti și sprijini acest demers, precum și de a încuraja și celelalte instituții ale statului să se angajeze activ și să coopereze pentru atingerea acestui scop. Președintele trebuie să fie nu doar garantul, ci și primul promotor al statului de drept.

 

Eradicarea corupției ca obstacol în calea competiției libere și a promovării bazate pe meritocrație.

Corupția și birocrația menită a întreține corupția sunt factorii principali de descurajare a investițiilor străine și a inițiativei și inovației românești. Vreau să ajungem să putem spune că în România au succes cei care muncesc sau inovează, nu cei care cunosc „pe cine trebuie” în administrație sau oferă diverse foloase necuvenite. Numai reducând corupția și eliminând crima organizată, România poate recupera decalajul de dezvoltare față de primele 6 state europene.

 

Recâștigarea încrederii partenerilor europeni în capacitatea României de a proteja spațiul comun european de intrări ilicite de orice fel, cu consecința admiterii noastre în spațiul Schengen.

Este esențial să luptăm contra curentului actual european, de restrângere a libertății de mișcare în spațiul comun european. Am ratat oportunități și conjuncturi importante când integrarea în spațiul Schengen ar fi fost mai ușoară, dar chiar și în ceasul al doisprezecelea trebuie să apărăm ideea de frontiere comune și să convingem că România poate fi un paznic de încredere al graniței europene de est.

 

Punerea în practică a tuturor angajamentelor internaționale ale României în materie de stat de drept, în spiritul și litera lor.

Aceste angajamente le punem în practică nu pentru că ne forțează cineva, ci pentru că demnitatea ne cere să ne respectăm cuvântul dat. Un stat care nu își pune în practică propriile legi și angajamente derivate din acorduri internaționale nu este respectat de nimeni, nici de cetățenii săi, nici de partenerii străini. România are angajamente asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană și numeroase convenții internaționale și voi veghea la respectarea lor.

 

Construcția unui stat în care legea să nu fie în avantajul unor grupuri de interese, ci să fie legitimă, unanim aplicată și respectată.

Trebuie să depășim acea situație din perioada comunismului în care legi proaste sau discriminatorii erau suportabile doar pentru că le ocoleam cu toții. Misiunea mea ca președinte, cel care promulgă legile, este să mă asigur că ele sunt imparțiale, oportune și în avantajul oamenilor. Trebuie să fie documentate temeinic, inclusiv financiar și să fie adoptate printr-un proces transparent în care toți cei interesați să își poată spune cuvântul. Trebuie să avem reguli stricte asupra cheltuirii banului public și un plan pe 10 ani de alocare a fondurilor care să facă imposibile alocările clientelare din bugetul statului.

 

Acțiunile mai importante prin care voi atinge aceste obiective sunt:

 

Voi încuraja dezvoltarea capacității procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și îmbunătățirea performanței la nivel local, în paralel cu cea foarte bună de la nivel național. DNA a fost o instituție foarte performantă în ultimii ani, fapt reflectat și de opinia publică în ultimul Eurobarometru pe tema corupției publicat de Comisia Europeană în anul 2013 și merită tot sprijinul pentru consolidarea și extinderea sa. Acest lucru va contribui cu certitudine și la reducerea percepției că investigațiile nu sunt întotdeauna imparțiale politic.

Voi susține îmbunătățirea capacității Agenției Naționale de Integritate care are un rol vital în prevenirea faptelor de corupție. Din poziția de Președinte al României, voi sprijini elaborarea unui Cod al Incompatibilităților și Conflictelor de Interese, care să unifice legislația disparată în materie.

Ca Președinte al României, voi milita pentru ca toate organismele statului implicate în combaterea corupției și a crimei organizate, cele care fac parte din sistemul judiciar, servicii de informații sau aflate în subordinea Ministerului de Interne să fie finanțate corespunzător și să fie libere de orice intervenție partizană.

Voi pleda pentru crearea, la nivelul Președinției, a unei platforme permanente de dialog și cooperare între toate partidele politice reprezentative, societatea civilă și instituțiile statului pe tema corupției. Cetățenii trebuie să fie implicați în implementarea strategiei naționale anticorupție (SNA) și, implicit, a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției.

Ca Președinte al României, voi urmări proactiv ca și celelalte angajamente ale României care au un impact asupra bunei guvernări, de exemplu transparența finanțării politice, a cheltuielilor statului și oferirea de servicii electronice pentru cetățeni prin platforma OGP (Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă) să fie puse în practică. Chiar dacă guvernul este cel responsabil direct de implementarea acestor politici și angajamente, președintele va urmări și informa publicul permanent asupra stadiului realizării acestor obiective.

Președinția României va da un exemplu celorlalte instituții ale statului printr-o organizare administrativă care va scoate în evidență selectarea personalului pe criterii de competențe profesionale, stimularea performanței, managementul profesionist al resurselor umane.

Ca Președinte al României, voi milita pentru descentralizarea fiscală, pentru a pune capăt presiunii necuvenite la care autoritățile locale sunt adesea supuse de către guvernul central. Structurile de control vor trebui însă și ele adaptate descentralizării și regionalizării inerente europenizării noastre, astfel încât și la nivel regional sau local să existe un control adecvat al corupției, unul în care cetățenii să aibă un rol direct și mult mai mare asupra priorităților și calității cheltuirii fondurilor publice. Ca mediator între cetățeni și stat, președintele poate iniția, stimula și coordona un dialog politic pe aceste teme.

Președintele României are un rol important în filtrarea legislativă prin promulgarea actelor legislative și dreptul de a sesiza Curtea Constituțională dacă legalitatea și constituționalitatea acestor acte este pusă la îndoială. Ca Președinte al României, voi uza în mod activ, cu echilibru și discernământ de acest drept, recurgând însă la un dialog permanent cu Guvernul, partidele parlamentare și societatea civilă, pentru a preveni refuzul promulgării unor legi care nu corespund Constituției, statului de drept, interesului național sau obiectivelor de dezvoltare a României.

Ca Președinte al României, îmi voi asuma, de asemenea, filtrarea, pe criterii de profesionalism, integritate și în cel mai transparent mod posibil, a numirilor în toate pozițiile oficiale ale statului unde Constituția oferă astfel de atribuții președintelui.

Ca Președinte al României, voi promova numirea acelor magistrați care au trecut printr-un proces de selecție deschis și bazat pe rezultate profesionale certe și voi încuraja Consiliul Superior al Magistraturii să organizeze un asemenea proces pentru orice selecție.

Ca Președinte al României, voi folosi dreptul de grațiere doar acolo unde eroarea judiciară este probată sau Guvernul recomandă situații sociale ieșite din comun. Nu sunt în favoarea unor legi ale amnistiei care să includă infracțiunile de corupție și conexe. Sunt necesari încă mulți ani de consolidare a capacității de apărare a statului de drept înainte de a câștiga bătălia cu corupția, iar în acest proces grațierea celor condamnați nu ar servi cauzei, ci dimpotrivă. Nu voi grația persoane condamnate pentru infracțiunea de corupție.

Ca Președinte al României, voi milita ca justiția și instituțiile de control financiar-fiscal să coopereze în folosirea tuturor mijloacele aflate la dispoziție pentru a recupera prejudiciile aduse de corupție și a reduce costul social al acesteia.

Fără a avea cu adevărat un stat de drept şi domnia legii, nu putem avea democraţie şi nici separaţia puterilor în stat. Pe tema separaţiei puterilor a existat multă retorică şi prea puţin angajament real.

Ca Președinte al României, voi fi garantul separării puterilor în stat, nu sursă a denaturării sensului ei. Voi proteja, în limitele atribuțiilor constituționale, Legislativul de continua erodare a prerogativelor sale, prin abuzul de ordonanţe sau privindu-l ca pe o maşinărie de vot şi nu ca pe un for de dezbatere şi decizie.

 

Un președinte coordonator al marilor orientări de politică externă și de securitate

 

Viitorul preşedinte va trebui să fie garantul continuării marilor direcţii de politică externă şi de securitate a ţării, care au reprezentat o veritabilă sursă de modernizare și reintrare firească în matricea occidentală a României în ultimii 20 de ani. Aceasta trebuie consolidată prin aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, prin creşterea rolului, a greutăţii României în NATO şi, mai ales, în UE, prin eforturile de a întări, pe zona noastră, instituţiile cu semnificaţie de securitate naţională, un buget mai consistent al apărării, o armată mai puternică, servicii speciale cât se poate de puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan.

Îmi imaginez o Românie puternică prin modul în care este ea văzută de partenerii externi, o ţară care ştie ce vrea şi poate ceea ce vrea, iar acest lucru se poate realiza în 10 ani. Cred că trebuie calibrate ambițiile internaționale, europene și regionale la potențialul României. Iar din acest punct de vedere, în domeniul securității, România pare să fi intrat natural pe un parcurs euroatlantic care se impune a fi reconfirmat. Mai sunt de făcut unele lucruri pe partea de politică externă, care să ducă la creșterea profilului regional al României.

România de astăzi este plasată într-un mediu internațional complex, adesea marcat de instabilitate și pericole. Provocările generate de criza economică, conflictele din imediata noastră vecinătate, modificările de frontiere, recursul la metodele specifice războiului rece, dar și nevoile de asigurare a securității energetice sunt constrângeri care nu ne mai permit vreo sincopă. Avem nevoie de o viziune clară, de o strategie coerentă, de acțiune concertată și de o înțelegere și explicitare clară a interesului național. România de mâine va fi o țară sigură și prosperă doar prin intermediul unei politici externe coerente.

 

O politică externă sinergică: națională, europeană și euroatlantică

 

Politica externă a României urmărește atingerea intereselor noastre naționale prin intermediul NATO și UE. Susțin necondiționat dezvoltările de securitate și politico-militare din cadrul NATO și sunt adeptul unei Politici Externe și de Securitate Comune în cadrul UE. Voi milita întotdeauna pentru a promova ideile și interesele noastre la nivel european, dar numai în cadrul solidarității și valorilor împărtășite cu aliații și partenerii noștri euroatlantici și europeni. Voi promova alianțe în interiorul UE și voi sprijini și alte cauze decât cele care ne privesc direct, pentru a ne bucura, la rândul nostru, de solidaritatea celorlalte state membre atunci când avem nevoie de ea pentru a ne promova interesele naționale.

Și în contextul politicii externe, dar și în cel mai larg al afacerilor europene, consider că reprezentarea noastră la nivel UE trebuie să se realizeze pe baza unui mandat reprezentând interesul național, adoptat prin consens între președinte, principalul actor constituțional al politicii externe, guvern, opoziția politică și societatea civilă. Voi fi factorul principal de coagulare, inițiativă și de construire a unui dialog permanent care să ne permită o reprezentare demnă și eficientă a intereselor noastre.

 

Întărirea parteneriatului cu SUA

 

Dacă vorbim de politica externă şi de securitatea naţională, trebuie să remarcăm că România se află, astăzi, într-o situaţie optimă. Cred cu tărie că parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alături de calitatea de membru al NATO şi al UE, reprezintă, pentru România, elementul fundamental al politicii noastre externe şi al strategiei naționale în domeniul securităţii.

            Criza din Ucraina a generat o schimbare importantă în situaţia geopolitică a zonei. În contextul actual, când astfel de provocări în domeniul securităţii nu s-au mai înregistrat pe continent de la Războiul Rece, Estul Europei şi România au nevoie de mesaje ferme din partea SUA care să reitereze menţinerea garanţiilor de securitate pentru aliaţii din această parte a Europei. Avem nevoie de această solidaritate, de prezenţa militară a Statelor Unite în zonă şi ar fi de dorit ca şi alte ţări NATO din vestul Europei să manifeste o preocupare şi o solidaritate similară. Trebuie să arătăm împreună că spiritul Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic este la fel de puternic, că nimeni nu poate reînvia politica sferelor de influenţă sau redesena graniţe.

Dimensiunea militară şi politică a parteneriatului nostru strategic cu SUA este excelentă, iar dimensiunea economică trebuie să devină la fel d