Alegeri în Franța: Sarkozy și Hollande, față-n față pentru a cincea oară. Cum au decurs cele patru dezbateri din trecut

Alegeri în Franța: Sarkozy și Hollande, față-n față pentru a cincea oară. Cum au decurs cele patru dezbateri din trecut

Cei doi finaliști ai alegerilor prezidențiale din Franța se vor confrunta față-n față miercuri, în cadrul singurei dezbateri televizate. Nicolas Sarkozy și Francois Hollande, care se cunosc bine, s-au mai înfruntat live între 1998 și 2005, scrie presa franceză.

La finele anilor 90, cei doi rivali, considerați de media drept ”clienți buni”, s-au duelat verbal în trei rânduri. Prima dată când au stat față-n față la o emisiune TV a fost în februarie-martie 1998, înaintea alegerilor regionale, la France2. Ambii aveau aceeași vârstă - 43 de ani, aceealși ascensiune rapidă în rândul partidelor din care făceau parte și aceleași ambiții. Hollande spera să câștige funcția de șef al socialiștilor, după victoria stângii la legislativele din 1997. Sarkozy revenea în politică după marea schismă din 1995 și urma să fie numit secretar general al partidului RPR(actualul UMP).

Luptă feroce între cei doi rivali

Deși în viața de zi cu zi se respectau, pe platoul emisiunii a avut loc o luptă feroce, scrie ziarul ”Le Figaro”. Hollande a recurs la umor și la ironii pentru a contracara atacurile rivalului, în timp ce Sarkozy încerca orice lovitură sub centură  pentru a demonstra familiei sale politice faptul că merită să fie reprimit. O a doua dezbatere a avut loc tot în 1998, pe tema locurilor de muncă pentru tineri.

Un an mai târziu, în mai 1999, a avut loc a patra confruntare televizată între cei doi politicieni, înainte de alegerile europene. Sarkozy era atunci președinte interimar al RPR și conducea lista RPR-DL, iar Hollande, prim-secretar al PS, conducea lista PS-PRG-MDC. Invitați la TF1 s-au înfruntat timp de o oră, aducând în discuție temele favorite, prezente și azi în campanie: fiscalitatea, locurile de muncă. A patra și ulitma dezbatere între cei doi candidați a fost în 2005, la RTL,  în campania pentru referendumul asupra Constituției europene. Și de această dată, Sarkozy a încercat să își bage adversarul în corzi, însă Hollande a parat cu abilitate atacurile actualului președinte.

<iframe src="http://www.dailymotion.com/embed/video/xn0px1_exclusif-debat-hollandesarkozy-en-1999-p1_news" frameborder="0" height="360" width="480"></iframe>Exclusif Débat HollandeSarkozy en 1999 p1 de warrant

Ne puteți urmări și pe Google News