Alegeri în Franţa. Partidul Socialist al preşedintelui Hollande, favorit

Alegeri în Franţa. Partidul Socialist al preşedintelui Hollande, favorit

Al doilea tur al alegerilor legislative a început în această dimineaţă în Franţa, Partidului Socialist al preşedintelui François Hollande urmând să obţină majoritatea necesară pentru a-şi pune în aplicare programul anunţat în campania pentru alegerile prezidenţiale.

UPDATE 1 La prânz, rata participării la vot era de 21,4%., potrivit unor prime estimări.

Scrutinul s-a deschis la ora 08,00 (06,00 GMT) şi se va încheia, în marile oraşe, la ora 20,00 (18,00 GMT). Electoratul este chemat să aleagă 541 de deputaţi, 36 fiind aleşi în primul tur de scrutin de la 10 iunie marcat de un puternic absenteism (42,7%).

La mai bine de o lună de la victroia asupra lui Nicolas Sarkozy în alegerile prezidenţiale, Hollande ar urma să beneficieze de o majoritate solidă. El pare pe punctul de a obţine chiar majoritatea absolută, ceea ce i-ar oferi mână liberă, fără să mai fie nevoit să colaboreze cu ecologiştii sau cu stânga radicală, aceasta fiind, de altfel, miza scrutinului.

Marea majoritate a sondajelor creditează Partidul Socialist şi cele două mici partide aliate cu peste 289 de locuri din totalul de 577 ale Adunării Naţionale (camera inferioară a parlamentului de la Paris). În primul tur, candidaţii socialişti şi aliaţii săi de stânga au obţinut 34,4% din voturi, ecologiştii 5,4%, iar stânga radicală 6,9%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Socialiştii deţin deja majoritatea în Senat, după alegerile din toamna anului trecut.

Dreapta parlamentară, care a trecut cu bine primul tur (34,1%), ar urma să obţină astăzi un scor onorabil.

Scrutinul ar urma să marcheze de asemenea revenirea în Adunarea Naţională a partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, care ar putea să câştige trei sau patru mandate, şefa formaţiunii, Marine Le Pen, având şanse să fie aleasă în oraşul Hénin-Beaumont (departamentul Pas-de-Calais).

Scrutinul are loc într-un moment în care Europa este ameninţată de o nouă agravare a crizei datoriilor. Coincidenţă a calendarului, electoratul grec este chemat şi el duminică la urne pentru a decide viitorul său în zona euro.