ALEGERI cu morți și răniți în VENEZUELA

Alegerile din Venezuela s-au remarcat cu o prezență deosebit de slabă la urne și cu morți și răniți. Oficialii americani fac declarații dure și acuză că ar fi încă un pas spre dictatură.

Cu victime și violențe au fost alegerile de duminică din Venezuela pentru o nouă Adunare Constituantă. Prezenţă a fost slabă la urne, transmit agenţiile internaţionale de presă. În total, procuratura generală a înregistrat sâmbătă şi duminică nouă morţi.

 

Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a declarat că este vorba despre "un pas spre dictatură" şi că Statele Unite nu vor accepta un guvern nelegitim la Caracas. Ea a formulat în reţeaua Twitter prima reacţie oficială a Washingtonului, în care afirmă că alegerile sunt o "fraudă" a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi că "poporul şi democraţia din Venezuela vor învinge", relatează Agerpres.

 

Opoziţia venezueleană a boicotat scrutinul şi a refuzat să desemneze candidaţi pentru Adunarea Constituantă, pe care o consideră o modalitate de consolidare a puterii preşedintelui Nicolas Maduro. Potrivit opoziţiei, la orele 19 prezenţa la urne a fost doar 9%. În urmă cu două săptămâni, la un referendum neoficial împotriva alegerii unui nou organ legislativ, au votat 7,6 milioane din cei aproximativ 19,8 milioane de alegători. Dintre aceştia, 19,5 milioane sunt înregistraţi, iar 2,8 milioane sunt angajaţi ai statului; unii dintre bugetari au afirmat că au fost ameninţaţi cu concedierea dacă nu se prezintă la vot.

 

Noua Adunare Constituantă cu 545 de membri ar urma să înlocuiască pe termen nedefinit actualul Parlament, singura instituţie a statului dominată de opoziţie. Opozanţii se tem că procesul de înlocuire a Constituţiei din 1999 i-ar putea permite lui Maduro să evite organizarea de alegeri prezidenţiale în 2018, conform calendarului electoral în vigoare.

 

Un candidat a fost ucis în locuinţa sa sâmbătă noaptea, în sud-estul ţării, înainte de deschiderea urnelor, a anunţat parchetul. Mai multe persoane au pătruns în locuinţa din Ciudad Bolivar a lui Jose Pelix Pineda, un avocat în vârstă de 39 de ani, şi l-au împuşcat. Un alt candidat, Jose Luis Rivas, a fost asasinat, tot cu focuri de armă, pe 10 iulie, în timpul campaniei electorale, la Maracay, în nordul Venezuelei.

 

La Cumana, în statul Sucre din nord-est, a fost doborât cu un glonţ, în zorii zilei de duminică, Ricardo Campos, lider al opoziţiei în vârstă de 30 de ani, au mai informat procurorii.

 

În capitala Caracas, şapte poliţişti au fost răniţi de o explozie, duminică, în timpul unui protest antiguvernamental. Poliţia folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a dispersa protestatarii care au blocat o autostradă din capitală.

 

La bilanţul victimelor s-au adăugat şi doi adolescenţi - unul de 13 şi unul de 17 ani - din statul Tachira din vest, la graniţa cu Columbia, iar ceva mai târziu şi un militar din aceeaşi regiune. Trei manifestanţi şi-au pierdut viaţa în statele Merida şi Barquisimeto.

 

Ministrul apărării, generalul Vladimir Padrino Lopez, a afirmat că peste 100 de terminale din sistemul de votare au fost distruse. "Suntem siguri că multe dintre aceste acte de violenţă (...) sunt provocate de motivaţii politice", a susţinut el.

 

În mai multe localităţi, inclusiv la Caracas, protestatarii au blocat străzi şi s-au ciocnit cu forţele de ordine, deşi guvernul a anunţat că perturbarea procesului electoral poate fi sancţionată cu până la 10 ani de închisoare.

 

Maduro şi soţia sa au votat primii la o secţie din vestul capitalei. Televiziunea venezueleană a transmis în direct un incident tehnic: la validarea cardului de tip "carnet de la Patria" cu cod QR al preşedintelui (document folosit de venezueleni atât pentru vot cât şi în sistemul de ajutoare sociale), cititorul de carduri a afişat mesajul "persoana nu există sau cardul a fost anulat".

 

Şeful statului este susţinut de militari şi de magistraţi, dar peste 80% din venezueleni sunt nemulţumiţi de modul în care conduce ţara, iar 72% sunt împotriva reformei constituţionale, potrivit unui sondaj efectuat de institutul Datanalisis.

 

Protestele împotriva regimului socialist din Venezuela şi contramanifestaţiile s-au soldat, din aprilie, cu 115 morţi. Criza economică gravă prin care trece ţara a creat penurii de alimente şi produse de primă necesitate şi probleme în sectoare publice vitale, inclusiv în serviciile medicale.