Alegeri anticipate în Austria! Cancelarul a luat decizia, după demisia vice-cancelarului

Alegeri anticipate în Austria! Cancelarul a luat decizia, după demisia vice-cancelarului

Vor fi convocate alegeri anticipate în acest an în Austria, ca urmare a demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, după ce a fost înregistrat acceptând finanțare pentru partidul său de la un oligarh rus.

„I-am propus preşedintelui (Alexander Van der Bellen) convocarea alegerilor anticipate cât mai curând posibil”, a anunţat Sebastian Kurz în faţa presei. „Prea mult este prea mult”, a mai spus el, amintind de mai multe scandaluri în care a fost implicată formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), cu care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), s-a aliat la guvernare după alegerile din 2017, dând acum de înţeles că această alianţă s-a încheiat.

Scandalul a izbucnit vineri după-amiază, când publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017. 

Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu. Mai mult, Strache îi sugerează interlocutoarei sale achiziţia celui mai influent cotidian austriac şi înlocuirea unor ziarişti cu alţii mai apropiaţi de FPOe.

Strache şi-a dat sâmbătă demisia din postul de vice-cancelar şi din cel de preşedinte al FPOe, dar a acuzat „o campanie de dezinformare” împotriva sa. Însă el a admis că a căzut cu naivitate în capcana întinsă de nişte „agenţi provocatori” care l-au invitat la o întâlnire „stropită cu alcool” într-o vilă în care aceştia instalaseră microfoane şi camere ascunse, informează Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News