Alegerea primarilor în două tururi a fisurat Coaliția

Alegerea primarilor în două tururi a fisurat Coaliția

Proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu a întrunit, aseară, numărul necesar de voturi să fie adoptat în plenul Senatului, dar a provocat o premieră în relațiile din actuala Coaliție de guvernare PSD-ALDE.

Liderul senatorilor ALDE, Ionuț Sibinescu, a spus, ieri în plen, că partidul susține proiectul de lege al liberalilor. Prin această decizie, ALDE s-a raliat cu cele trei partide din Opoziție – PNL, ALDE și PMP. Socialdemocrații și UDMR au spus că vor vota împotriva inițiativei. Este pentru prima oară, de la formarea Guvernului, când ALDE și PSD votează diferit în Parlament.

Liniște

În ciuda votului diferit pe acest proiect, coaliția PSD-ALDE este la fel de stabilă, a ținut să precizeze, ieri, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu (foto). „Colegii din PSD au o părere opusă. Avem fiecare considerentele proprii. Asta nu înseamnă că sunt alt gen de probleme”, a spus acesta, cu precizarea că subiectul a fost discutat inclusiv în coaliția de guvernare.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul dezbaterilor din plen, Autoritatea Electorală Permanentă a lăsat, ieri, la latitudinea Legislativului decizia, susținând că nu are argumente nici pentru modificarea legii, nici pentru menținerea actualului sistem de alegere a primarilor. Proiectul va merge la Camera Deputaților în calitate de cameră decizională.