Evenimentul Zilei > Social > Alegătorii din Muntenegru şi Turcia merg astăzi la vot
Alegătorii din Muntenegru şi Turcia merg astăzi la vot

Alegătorii din Muntenegru şi Turcia merg astăzi la vot

Astăzi, cetăţenii cu drept de vot din Muntenegru vor participa la alegerile legislative anticipate. Până la ora 21.00 (ora locală), cei 81 de candidaţi înscrişi în competiţia pentru un loc Parlament vor primi votul a celor aproximativ 50.000 de alegători, informează Mediafax.

Nivelul de fragmentare a scenei politice din Muntenegru este accentuat, având în vedere că la aceste alegeri vor fi reprezentanţi din partea a 16 partide şi coaliţii politice.

Parlamentul din Muntenegru s-a dizolvat în ianuarie, ceea ce a permis preşedintelui Filip Vujanovici convocarea de alegeri anticipate.

Obiectivul este alinierea politicilor pentru a progresa pe scena europeană. Statul, situat în sud-estul Europei, cu o populaţie de 621.000 de locuitori, şi-a depus candidatura pentru UE pe 15 decembrie 2008, motiv pentru care s-a considerat necesar un mandat "întreg, de patru ani" pentru ca ţara să poată "înfrunta numeroasele misiuni esenţiale" în ambiţia sa de a adera la UE, conform RTV.

Şi Turcii merg azi la vot

În cadrul alegerilor municipale, favorit este partidul de guvernământ, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdogan, relatează Mediafax. Formaţiunea politică a câştigat şi alegerile legislative, din 2007.

Principalul partid de opoziţie este Partidul Republican al Poporului (CHP).

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: