Alegătorii care şi-au vândut voturile lui Ilan Şor vor trebui să-şi golească buzunarele. Ultima speranţă, spulberată de Curtea Constituţională
- Julieta Savitchi
- 23 ianuarie 2025, 13:31

Republica Moldova. Alegătorii care au primit bani de la Ilan Şor ca să voteze împotriva referendumului privind integrarea europeană vor fi nevoiţi să achite amenzile grase.
Curtea Constituţională (CC) a respins sesizările a 88 de contravenienţi. Aceştia au solicitat să fie declarat nelegitim articolul din Codul Contravenţional, care prevede amenzi de la 25000 (1290 euro) la 37500 lei (1934 euro) pentru corupere electorală.
Cei 88 de autori ai sesizărilor au contestat amenzile aplicate de poliţie în instanţa de judecată. Iar avocaţii lor au cerut în şedinţele de judecată ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Majoritatea contravenienţilor menţionaţi în decizia CC sunt din oraşul Bălţi. În octombrie 2024, peste 70% din votanții din Bălți au respins modificarea Constituției pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Referendum Sursa foto: EVZ
Cum şi-a argumentat decizia Curtea Constituţională
Curtea Constituţională a respins argumentele aduse de cei care au vrut să scape de amenzi pentru că au luat bani de la Şor. Potirivit deciziei, nu este necesar ca oamenii legii să verifice dacă alegătorul a votat sau nu pentru candidatul partidului care i-a corupt.
CC că o astfel de verificare ar încălca principiul votului secret, garantat de Legea Fundamentală.
„Curtea notează că votul secret şi liber exprimat al alegătorilor constituie elementul de bază al alegerilor libere şi democratice şi al dreptului de vot.
Coruperea alegătorilor sau vânzarea voturilor sunt incompatibile cu conceptul alegerii democratice şi printr-un vot liber exprimat de către cetăţeni a organelor reprezentative şi fraudează competiţia bazată pe idei şi pe programe politice desfăşurată între partidele politice şi între candidaţi”, a argumentat CC.
„Beneficiarii” lui Şor, indignaţi de mărimea amenzilor
Autorii sesizărilor s-au arătat deranjai, în special, de nivelul amenzilor. Ei au spus că amenzile aplicate sunt disproporționate față de gravitatea faptei, reprezentând de trei ori salariul mediu pe economie.
Avocaţii celor care şi-au vândut votul au invocat şi diferenţa mică dintre limita minimă și maximă a sancțiunii. Că aceasta ar fi insuficientă pentru a permite o individualizare reală a pedepselor.
Cei 88 de contravenienţi au mai spus că adoptarea amendamentului a fost făcută în regim de urgență. Fără respectarea transparenței și fără dezbateri efective.
Toate alegaţiile au fost respinse de instanţa constituţională.
Autorii sesizărilor, complicii lui Ilan Şor
Aşteptările autorităţilor de la referendumul constituţional din octombrie 2024 privind integrarea europeană a fost pe cale să se prăbuşească, fiind salvate la limită de către diasporă.
După referendum şi, respectiv primul tur al alegerilor prezidenţiale, autorităţile au anunţat că fugarul Ilan Şor, susţinut de de Kremlin, a organizat o reţea de agenţi în Republica Moldova. Aceştea au avut misiunea de a deturna rezultatului scrutinului.

CNA în misiune: Sursa foto: CNA
În acest scop, au fost alocate milioane de euro. Votanţii au fost mituiţi cu sume cuprinse între 400 şi 2000 de lei pentru a vota împotriva integrării europene şi a candidatului Maia Sandu.