Reputatul jurnalist de investigații Alecu Racoviceanu a explicat resorturile și mecanismele psihologice care stau în spatele unor crime de neînțeles din punctul de vedere al oamenilor normali, în emisiunea „Dosare de presă”, la EvZ TV.
De ce omoară oamenii? E întrebarea la care a răspuns Alecu Racoviceanu, în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, după o experiență de 30 de ani în presa de investigații.
„În general, oamenii omoară ca să-și rezolve o problemă. Culmea, cinic, asta e definiția crimei cu premeditare. Omul omoară ca să-și rezolve o problemă. Problemele astea pot fi foarte multe: tânjesc după o moștenire, „mă părăsește”, „m-a înșelat”, „am băut prea mult și m-a enervat”.
Niciodată oamenii nu au aceleași probleme, toți. Noi n-avem toți aceeași problemă. Tu, de exemplu, ai acum o problemă de sănătate. Ea nu te poate face nici să omori, nici să urăști pe cineva. Ea (problema, n.e.) te canalizează pe tine spre a a o rezolva. Dar dacă eu am o problemă că n-am bani...
Și mai e un lucru: în spiritele slabe, problemele cresc în interior. Ele nu rămân la un nivel mic, se dezvoltă, se dezvoltă, se dezvoltă. Și, la un moment dat, o problemă care pentru altul poate fi ceva de genul rezolvabilă, „Hai bă, dă-o-ncolo de femeie, că are balta pește, găsesc!”, pentru altul poate deveni o problemă de viață și de moarte. Finală. Deci, oamenii ucid ca să-și rezolve o problemă. O problemă care în interiorul lor...
De aia este foarte important: când vrei să descrii cazuri de omoruri, trebuie să cunoști psihologie judiciară. Pentru că altfel, dacă privești cu mintea ta de om normal, n-ai cum să înțelegi. Nu pricepi.
De aia, cercetarea unei crime începe pe mai multe paliere. Toate, însă, țin de probe, pe de-o parte - evident, amprenta, firul de păr, talpa- și înțelegerea mobilului, a motivației. Cui folosește crima respectivă? Francezii începeau cu „Cherchez la femme!””, a povestit Alecu Racoviceanu.
„Cei mai mulți criminali au remușcări”
Alecu Racoviceanu a avut ocazia să vorbească cu oameni care și-au ispășit o pedeapsă pentru crimă. În general, criminalii care-și ispășesc pedeapsa au regrete și remușcări. Într-un final, își dau seama că ar fi putut să-și rezolve problema și în alt mod.
„La sfârșitul pedepsei, toți acești oameni își dau seama că problema lor nu era chiar atât de gravă, ca s-o rezolve prin sânge. Își dau seama că poate erau și alte soluții. Toți merg mai departe. Cei care nu se sinucid imediat după arestare, cei care nu se sinucid în fața bullying-ului din închisoare,... dacă nu cedează în aceste două momente, adică frica de răspundere, imediat după arestare sau frica de a trăi o viață întreagă sub lovituri, nu se sinucid.
Și da, au remușcări. Au regrete pentru că au făcut-o (crima, n.e.) și au fost prinși, dar au și remușcări. Cei mai mulți. Cei mai mulți au și remușcări, pentru că, repet, oamenii ucid ca să-și rezolve o problemă. Și atunci, când problema aia dispare, ei își dau seama că nu a fost vitală, putea fi evitată. Momentul de trezire este îngrozitor”, a spus jurnalistul.
„Sindromul casierului”
„Cel mai interesant tip de infractor, după asasinul în serie cu motivație psihologică - deci nu asasinul în serie care ascunde o infracțiune pe care el o face în mod repetat: violatorul, cum e Dincă, tâlharul sau spărgătorul de bănci, care ucide în serie, dar ucide casieri... Deci, în afară de asasinul în serie cu motivație pur psihologică, cel mai straniu personaj din clasorul infractorilor din toată lumea este cel care suferă de „sindromul casierului”.
„Sindromul casierului” are loc atunci când un om are următoarea meserie: el stă între banii altcuiva. Ai unei întreprinderi, ai unei bănci. Între cutiile de valori ale clienților unei case de amanet. Diamantele pe care le șlefuiește. El este singurul care are acces la acel depozit. Și, la un moment dat, ăla e „Sindromul casierului”, în care fură respectiva avere și fuge cu ea.
E imposibil să nu-l identifici, că el era singurul care... La început are un plan, adică: ajunge în Caraibe. Celebrul Nica a fugit cu banii din mașină... Deci „sindromul casierului” este tulburător. E chiar înduioșător. Pentru că ei n-au nicio șansă să dispară vreodată. Merg ce merg și-i prind”, a mai spus Alecu Racoviceanu.
Recomandările noastre
