Alcoolemie-record! Doi șoferi români au „speriat vestul”. Polițiștii au rămas fără cuvinte

Alcoolemie-record! Doi șoferi români au „speriat vestul”. Polițiștii au rămas fără cuvinte

Doi şoferi de tir din România au reuşit să-i uimească într-un sens negativ pe poliţiştii nemţi după ce au fost depistaţi cu o alcoolemie imensă.

Alcoolemie-record pe șosele din Germania. Cei doi erau pierduți în aburul alcoolului bine şi se urcaseră la volan pentru a-şi continua traseu, scrie Spynews.

Din fericire pentru toată lumea, poliţiştii nemţi i-au oprit înainte de a se comite vreo tragedie. A fost o acţiune de amploare a acestora, într-o seară în care au depistat 18 şoferi de tir băuţi.

Dintre aceştia, cei care s-au remarcat cel ai mult au fost doi români care aveau 2,8 la mie, respectiv 3,5 la mie alcoolemie, surclasându-şi colegul polonez de pe locul trei, cu 1,7 la mie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi români au fost coborâţi de la volan şi camioanele lor sechestrate. Vor putea să conducă din nou abia când le va ieşi rezultat negativ la alcooltest, până atunci ei rămânând blocaţi în parcarea în care au fost prinşi.